x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vâlcea: Singurul drum naţional de pământ din România, DN 7D, va deveni drum judeţean

Vâlcea: Singurul drum naţional de pământ din România, DN 7D, va deveni drum judeţean

08 Aug 2019   •   20:15
Vâlcea: Singurul drum naţional de pământ din România, DN 7D, va deveni drum judeţean
Sursa foto: zhd.ro

Sectorul din Drumul Naţional 7D care tranzitează judeţul Vâlcea va fi declasificat şi preluat în administrare de către Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Ministerul Transporturilor publicând în această săptămână proiectul de hotărâre prin care se va face trecerea lui în categoria drumurilor de interes judeţean, au anunţat, joi, reprezentanţii forului vâlcean. 

"În cursul acestei dimineţi (joi, n.r.) am avut o discuţie cu ministrul Răzvan Cuc şi am primit asigurări că DN 7D a intrat în ultima etapă de predare către Consiliul Judeţean Vâlcea, în sensul că Ministerul Transporturilor a transmis către ministerele avizatoare proiectul de hotărâre de guvern pentru preluarea de către CJ. Ceea ce este foarte bine. Luni voi merge la Bucureşti să văd personal unde s-a ajuns cu acest circuit de avizare şi sper ca săptămâna viitoare să avem hotărârea", a precizat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu. 

Drumul Naţional 7D are pe teritoriul judeţului Vâlcea o lungime de 31 de kilometri, făcând legătura, prin Ţara Loviştei, între judeţele Sibiu şi Argeş. Proiectat iniţial ca o alternativă pentru DN 7, drumul a devenit de interes naţional în 2003 pentru a putea fi asfaltat. Până acum însă, doar 6 kilometri au asfalt, restul fiind de pământ. 

După ce va fi preluat de către CJ Vâlcea, drumul va fi asfaltat în totalitate cu fonduri judeţene, acesta urmând să fie folosit şi ca drum tehnic pentru construcţia autostrăzi Sibiu-Piteşti.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: valcea