x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vâlcea: Ţigări de contrabandă confiscate înainte de a ajunge pe piaţa neagră a Olteniei

Vâlcea: Ţigări de contrabandă confiscate înainte de a ajunge pe piaţa neagră a Olteniei

de Andreea Căprescu    |    03 Iun 2010   •   00:00
Vâlcea: Ţigări de contrabandă confiscate înainte de a ajunge pe piaţa neagră a Olteniei

Un timişorean de 32 de ani a fost prins în comuna vâlceană Guşoieni în timp ce avea asupra sa 100.000 de ţigarete de contrabandă. Ioan Cîrnu transporta cele 5000 de pachete cu un autoturism Dacia Logan şi a fost prins pe DN  67 D, de poliţişti şi comisarii Gărzii Financiare, în timpul unei acţiuni.

Miile de pachete cu ţigări "Capital" nu aveau aplicat timbrul fiscal şi urmau să ajungă pe piaţa neagră din Oltenia. Mai precis, bărbatul a declarat oamenilor legii că ar fi cumpărat ţigările din Timişoara şi urma să le comercializeze apoi în Slatina.

Întreaga marfă a fost confiscată, iar poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Vâlcea îl anchetează acum pe timişorean pentru evaziune fiscală şi complicitate la contrabandă cu ţigări. Potrivit autorităţilor, valoarea estimativă a accizei datorată bugetului de stat în acest caz este de 9000 de lei.

×
Subiecte în articol: observator