x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vară în plină toamnă!

Vară în plină toamnă!

de Anca Ardeleanu    |    14 Oct 2008   •   00:00

Vremea din ţara noastră va fi frumoasă şi caldă în următoarele zile. Valorile termice vor fi ridicate cu precădere în Câm­pia de Vest şi Câmpia Română, acolo unde mercurul termometrelor va atinge la amiază 23... 25 de grade Celsius. Şi bucureştenii se vor bucura de mult soare şi de temperaturi de 23 de grade Celsius.



Vremea din ţara noastră va fi frumoasă şi caldă în următoarele zile. Valorile termice vor fi ridicate cu precădere în Câm­pia de Vest şi Câmpia Română, acolo unde mercurul termometrelor va atinge la amiază 23... 25 de grade Celsius. Şi bucureştenii se vor bucura de mult soare şi de temperaturi de 23 de grade Celsius.


Comentariul specialistului:

Presiunea atmosferică se va menţine destul de ridicată; circulaţia aerului va fi slabă, în apropierea suprafeţei solului şi puţin mai alertă în altitudine, în orientare dinspre nord-vest către sud-est. Pe această componentă vor evolua formaţiuni noroase nu foarte bine organizate şi nici cu atâta umezeală, încât să determine ploi, deşi în zonele montane foarte înalte, la impactul norilor cu aceste obstacole, trecător şi izolat pot să apară, dar nu vor fi de durată şi nici importante cantitativ. Respectivele formaţiuni, în funcţie de momentul de timp în care vor fi prezente, noapte sau zi, pot conduce la diferenţe de temperatură, însă foarte mici, de la un interval la altul. În cea mai mare parte a acestei săptămâni, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale la această dată; şi în Câmpia de Vest, şi în Câmpia Română, mercurul termometrelor va depăşi la amiază 22... 23 de grade, putând ajunge şi la 25 de grade, valoare ce reprezintă pragul unei zile de vară. Îndeosebi în Transilvania, ceaţa va mai fi prezentă, pe arii relativ extinse spre dimineaţă şi în primele ore ale zilei şi mai puţină după aceea.
meteorolog Romica Jurca


La munte:

Azi (marţi):
Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Tempera-tura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul prece-
dent. Dimineaţa, pe văi se va produce ceaţă.
Mâine (miercuri):
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi temporar noros şi îndeosebi după-amiază şi noaptea, local va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii importante. Dimineaţa, pe văi se va produce ceaţă.
Poimâine (joi):
Cerul va fi temporar noros şi local va ploua. Vremea va fi în general frumoasă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului va scădea uşor în nordul Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea, izolat pe văi se va produce ceaţă.


Bucureşti:

Centru:     max.: 230C   min.: 100C
Periferie:   max.: 220C   min.: 80C
Azi (marţi):
Vremea va fi frumoasă, cu cerul variabil şi vânt în general slab. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va fi în scădere.
Mâine (miercuri):
Vremea va fi frumoasă, iar cerul variabil, mai mult senin. Vântul va sufla în general slab. Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor. Maxima: 23°C, iar minima: 9°C.
Poimâine (joi):
Vremea se va menţine frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab.
Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor.
Maxima: 23°C, iar minima: 10°C.


Presiunea atmosferică

Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.
Azi (marţi):
Presiunea atmosferică va fi în scădere, de la valori în jur de 759 mm Hg până la valori în jur de 757 mm Hg.
Mâine (miercuri):
Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor, spre valori în jur de 755 mm Hg.

Dacă eşti martorul unor fenomene meteo extreme, fotografiază sau filmează şi trimite imaginile la meteo@jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: vremea frumoasă meteo presiunea atmosferică