Polițiștii din București au făcut joi 7 percheziții la sediul unei societăți comerciale din Sectorul 6, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru înșelăciune și complicitate la înșelăciune, în formă continuată.
Din probatoriul de până acum reiese că persoanele vătămate erau induse în eroare de către reprezentanții societății comerciale, cu privire la starea lor precară de sănătate, iar în acest context erau determinate să cumpere aparatură nereglementată, din domeniul medical, la prețuri supraevaluate, informează Poliția Capitalei.
Prejudiciul în cauză se ridică la peste 150.000 de lei.
15 persoane au fost duse la audieri, cercetările fiind continuate.
Conform unor surse din anchetă, un administrator a înființat mai multe societăți comerciale unde funcționa clinica respectivă și viza persoane în vârstă cu probleme de sănătate. A făcut campanii de promovare atât în mediul online, cât și în piețe și parcuri.
Pretinși medici de biorezonanță le făceau investigații și le evaluau starea de sănătate, apoi le recomandau echipamentele respective. Aduceau echipamente medicale, saltele, inele cu laser, aparate care îmbunătățesc respirația și le prezentau drept aparate minune care îmbunătățesc viața persoanelor în vârstă.
Un concentrator de oxigen l-au vândut cu 15.000 în condițiile în care unul pe piață se găsește cu aproape 4.000 de lei.
Apartul laser îl vindeau cu 5.000 de lei, iar pe piața este 500 de lei. Body laser au vândut cu 40.000 de lei, pe piața erau 500 - 1000 de lei.
Până acum, spun sursele citate, 9 persoane au depus plângeri, însă numărul victimelor este mult mai mare.
(sursa: Mediafax)