x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în T2 cu 10,7%, la 6.910 lei

Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în T2 cu 10,7%, la 6.910 lei

de Redacția Jurnalul    |    05 Oct 2023   •   18:15
Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în T2 cu 10,7%, la 6.910 lei

Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în T2 cu 10,7%, la 6.910 lei, iar cheltuielile s-au majorat cu 11,1%. O gospodărie alocă 1.368 lei pentru alimente, 519 lei pentru întretinerea locuintei, 277 lei pentru tutun, băuturi şi haine, iar pentru educatie 18 lei pe lună.

Veniturile medii lunare ale unei gospodării au totalizat în T2/2023 suma de 6.910 lei, în creştere cu 10,7% față de perioada similară din 2022, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 11,1%, la 5.969 lei, scrie ZF.

Venitul mediu total pe o persoană s-a majorat cu 11,6%, la 2.770 lei, iar cheltuielile cu 12%, la 2.392 lei.

Față de T1/2023, cheltuielile s-au redus cu 2 lei pe o gospodărie.

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au fost de 4604 lei lunar pe o gospodărie şi au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (66,6% din veniturile totale ale gospodăriilor, în creştere faţă de trimestrul I 2023 cu 1,7 puncte procentuale).

Din venitul mediu total, veniturile băneşti au reprezentat 6.427 lei lunar pe o gospodărie (2576 lei pe o persoană) în creştere cu 1 % faţă de trimestrul I 2023, iar veniturile în natură de 484 lei lunar pe gospodărie (194 lei pe o persoană), în scădere cu 21,4% faţă de trimestrul I 2023.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuţie însemnată au avut-o atât veniturile din prestaţii sociale de 1440 lei lunar pe o gospodărie (20,8% în trimestrul II 2023, respectiv, 21,3% în trimestrul I 2023 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură (7,0% în trimestrul II 2023, respectiv, 8,8% în trimestrul I 2023), formate din valoarea veniturilor în natură obţinute de salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale (1,5% în trimestrul II 2023, respectiv, 1,9% în trimestrul I 2023) şi din valoarea în lei a produselor agroalimentare şi nealimentare consumate din resurse proprii (5,5% în trimestrul II 2023, respectiv, 6,9% în trimestrul I 2023).

Nivelul veniturilor diferă semnificativ între zona urbană şi cea rurală, media din oraşe fiind de 7.857 lei pe gospodărie, de 1,4 ori mai mare decât în la sat, iar pe o persoană de 3.358 lei, de 1,6 ori mai mare.

Din punct de vedere al structurii, ponderea salariilor brute şi a altor drepturi salariale ȋn veniturile totale a fost de 72,6% în mediul urban, mai mare cu 16,2 puncte procentuale faţă de cea din mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea veniturilor din prestaţii sociale a fost de 22,8%, mai mare cu 3,1 puncte procentuale faţă de cea din mediul urban.

Ponderea veniturilor în natură a fost de 11,8%, de 2,8 ori mai mare faţă de cea mediul urban.

În ceea ce priveşte cheltuielile, cele băneşti s-au ridicat în medie la 5589 lei pe o gospodărie (2240 lei pe o persoană), mai mari cu 1,9% faţă de T1/2023.

Cea mai mare pondere în cheltuieli apartine consumului (61,6%), în timp ce impozitele, taxele şi alte contributii reprezintă 31,7%, iar 1,9% cheltuieli de productie şi 1,2% pentru investitii.

Contravaloarea consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii a fost, în medie, de 380 lei lunar pe o gospodărie (152 lei pe o persoană), în scădere cu 21,7% faţă de T1.

În mediul urban cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 6778 lei, mai mari de 1,4 ori decât în mediul rural.

Aceasta înseamnă că o persoană din mediul urban a cheltuit, în medie, 2897 lei lunar, de 1,6 ori mai mult decât o persoană din mediul rural.

Din punct de vedere al structurii cheltuielilor totale, în mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuţii, cotizaţii şi taxe a fost de 34,9% în cheltuielile totale, cu 8,7 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural, în timp ce în mediul rural ponderea contravalorii consumului de produse agroalimentare şi nealimentare din resurse proprii a fost de 11,7% în cheltuielile totale, de 3,7 ori mai mare decât în mediul urban.

Din consumul total, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice, în valoare medie de 1368 lei pe o gospodărie, au deţinut o pondere de 37,2%, fiind urmate de cheltuielile lunare destinate pentru locuinţă, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili în valoare de 519 lei pe o gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 14,1%.

Cheltuielile pentru băuturi alcoolice şi tutun şi cele pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, în valoare fiecare de 277 lei pe o gospodărie, au reprezentat 7,5% din consum fiecare.

Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor populaţiei a fost cel efectuat pentru educaţie, 18 lei pe o gospodărie (0,5% din cheltuielile totale de consum medii lunare) şi cel pentru asigurări şi servicii financiare de 26 lei pe o gospodărie (0,7% din cheltuielile totale de consum medii lunare).

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: venituri GOSPODĂRII