Pilotul aparatului de zbor, comandorul Nicolae Bucur, a fost condus pe ultimul drum de rude, prieteni şi colegi, dar şi de oficiali militari, la Cimitirul Militar Ghencea 3 din Capitală. "Dumnezeu a ingăduit trecerea prin porţile cerului, pentru ca bravul nostru coleg aviator să-şi continue zborul nestingherit şi după trecerea la cele veşnice, urmăndu-şi visul ce l-a călăuzit o viaţă"
Cei trei membri ai echipajului din elicopterul Puma Socat prăbuşit miercuri, in judeţul Argeş, au fost inmormăntaţi ieri la Iaşi, Buzău şi Bucureşti.
Pilotul aparatului de zbor, comandorul Nicolae Bucur, a fost condus pe ultimul drum de rude, prieteni şi colegi, dar şi de oficiali militari, la Cimitirul Militar Ghencea 3 din Capitală. "Dumnezeu a ingăduit trecerea prin porţile cerului, pentru ca bravul nostru coleg aviator să-şi continue zborul nestingherit şi după trecerea la cele veşnice, urmăndu-şi visul ce l-a călăuzit o viaţă", a spus comandorul Ionel Cernat, locţiitorul comandantului Bazei 90 transport aerian Otopeni, citat de Rompres.
ONOR. Comandorul Bucur a fost inmormăntat cu onoruri militare şi cu salve de armă, iar dintr-un elicopter care a zburat deasupra cimitirului au fost aruncate garoafe roşii.
Cu onoruri militare şi salve de armă a fost inmormăntat şi locotenentul Ionel Craiu, de 27 de ani, pilot neclasificat, membru al echipajului. Ceremonia a avut loc la cimitirul "Sfinţii Petru şi Pavel" din Iaşi. "Am condus pe ultimul drum unul dintre cei mai tineri colegi ai noştri, care promitea foarte mult. Dumnezeu să-l odihnească", a spus general de flotilă Laurenţiu Simionescu, comandantul Bazei 90 de Transport Aerian Otopeni.
Maistrul militar Adrian Alexandru Ticea, de 35 de ani, a fost inmormăntat la Cimitirul eroilor neamului din Buzău. Cortegiul funerar a străbătut Bulevardul Unirii cu destinaţia Cimitirul "Eroilor neamului", unde aviatorul a fost inmormăntat alături de cei trei piloţi decedaţi in accidentul aviatic din ianuarie 2004 de la Poşta Călnău. "Cerul plănge alături de noi, dar acolo il aşteaptă alţi eroi aviatori", a declarat pentru Rompres generalul de flotilă Liviu Burhală, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc.
O comisie de anchetă verifică in continuare cauzele tragediei aviatice de miercuri, după ce cutia neagră a elicopterului a fost recuperată joi dimineaţă.