Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat, sâmbătă, într-o conferință de presă înfiinţarea unui fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale, după incendiul de la Institutul Matei Balş. El a mai spus că"demisiile ar trebui să aibă legătură cu responsabilităţile dintr-un caz sau altul" şi a catalogat protestul de sâmbătă drept unul politic.
Vlad Voiculescu, recunoaște că au fost probleme cu asigurarea agentului termic în mai multe unităţi sanitare şi că astfel de probleme au existat inclusiv la Institutul Matei Balş, dar nu este de acord ca oamenii să aducă de acasă surse de încălzire. El susține că Primăria Capitalei şi Termoenergetica pot rezolva problemele legate de furnizarea agentului termic iar ministerul se va implica alături de autorităţile locale.
„În Bucureşti există, într-adevăr, multe spitale vechi. E valabil pentru majoritatea covârşitoare a spitalelor din ţară. Există probleme cu căldura, sau au existat, cel puţin, ştim că şi la Matei Balş au existat, la un moment dat şi ştim că oamenii şi-au adus de acasă ce au avut. Lucrul ăsta nu are voie să se întâmple. Este o chestiune pe care o poate rezolva Primăria, respectiv Termoenergetica, în Bucureşti şi e o chestiune pe care spitalele sunt încurajate să lucreze împreună cu autorităţile publice locale. Noi vom face partea noastră, acolo unde ni se va cere să intervenim pe lângă cu autorităţile publice locale, pe care puteţi fi siguri că o vom face”, a declarat Vlad Voiculescu
De asemenea, ministrul sănătăţii a anunțat că din luna februarie se va schimba strategia de vaccinare. Astfel, doar vârstnicii, cei cu boli cronice și persoanele cu imunitatea scăzută, se vor putea programa la vaccinare. Voiculescu a mai precizat că această măsura nu îi va afecta pe cei programați deja la vaccinare și nici nici pe cei programați la rapel. Anunțul privind schimbare strategiei de vaccinare vine în contextul în care autoritățile au amânat recent programările pentru câteva zeci de mii de persoane, din cauza lipsei vaccinurilor.
„Am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare, pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia. Repet, pe perioada lunii februarie toate locurile care vor fi scoase vor fi oferite în platforma de programare, vor merge către aceştia, nu către alte persoane”, a declarat Vlad Voiculescu.