x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Virusul AH1N1, confirmat la o angajată de la Automobile Dacia

Virusul AH1N1, confirmat la o angajată de la Automobile Dacia

04 Noi 2009   •   00:00

Virusul gripei noi a fost confirmat, astăzi, în cazul angajatei de la SC Automobile Dacia care s-a întors recent din Franţa. Femeia este izolată acasă, sub tratament. De asemenea, sunt izolaţi la domiciliu şi soţul şi fiul acesteia, care sunt supravegheaţi medical.



Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Argeş, citaţi de Mediafax, în urma analizelor făcute la Institutul "Matei Balş" din Capitală s-a stabilit că femeia, în vârstă de 31 de ani, cu cetăţenie franceză, este infectată cu virusul AH1N1.

Conform sursei citate, femeia, care nu a mai mers la serviciu de când a început să aibă simptome ale bolii, a fost izolată la domiciliu, sub tratament.

Totodată, autorităţile sanitare încearcă să identifice toate persoanele cu care pacienta a călătorit în avionul cu care s-a întors din Franţa, pentru ca şi acestea să fie monitorizate medical.

În prezent, pe teritoriul României se înregistrează un număr de 650 de cazuri de infecţie cu AH1N1. Toate cazurile au fost tratate cu medicamente antivirale şi au fost izolate prin internare sau la domiciliu. Până în acest moment, nu s-a înregistrat niciun deces ca urmare a infecţiei cu AH1N1.

CSAT a decis, marţi, în şedinţa în care s-a analizat evoluţia gripei AH1N1, suplimentarea fondurilor pentru achiziţia de echipamente, medicamente, mijloace de protecţie şi vaccinuri, apreciind totodată că, din punct de vedere medical, situaţia din România este sub control. (V.A.)

×
Subiecte în articol: observator