Omar Hayssam ar fi fost capturat de autorităţile române cu ajutorul americanilor, pentru că românii nu sunt capabili de o astfel de operaţiune pe cont propriu, potrivit cotidianul.ro, care citeaza un jurnalist libanez. Informaţiile apar într-un interviu publicat de Vocea Rusiei, care îl citează pe jurnalistul libanez Ali Nassar, redactor al site-ului Al Houkou. Ali Nassar, care a studiat în țara noastră, crede că teroristul Omar Hayssam a fost adus în România cu ajutorul americanilor. Mai mult, adaugă jurnalistul, serviciile secrete române nu sunt capabile să desfăşoare singure o operațiune precum cea de capturare a lui Omar Hayssam. Recent, Vocea Rusiei a spus că Omar Hayssam ar fi fost adus în Romania dintr-o inchisoare din Irak în care a fost deţinut.
Continuarea articolului, aici.
Aducerea lui Omar Hayssam în ţară a avut legătură cu afacerile miliardarului sirian Rami Makhlouf, în România, scrie publicaţia online All4Siria, informează Realitatea TV.
,,Omul de afaceri Rami Makhlouf are invesţii mari în România prin socrul său care este ambasadorul Siriei în Romania, Walid Othman şi care spală bani prin fratele său şi copiii săi care au investiţii în imobiliare.", scrie all for siria.info
Aceeaşi jurnalişti mai scriu că afacerile lui Rami Makhlouf se derulează prin intermediul socrului său, Walid Osman, ambasadorul Siriei la Bucureşti.
,,Pentru ca Omar Hayssam să fie predat, Guvernul României s-a angajat să se opună deciziei ca familia lui Othman să fie considerată reţea interlopă. Autorităţile din România au accepat şi au trimis un avion în Beirut, iar Bashar al-Assad l-a trimis pe generalul Khalil Ghassa pentru a-l răpi pe Hayssam şi pentru a-l trimite în Liban şi a-l aduce la aeroportul din Beirut, în colaborare cu Hezbollah şi securitatea libaneză", mai scrie publicația siriană.
Rami Makhlouf, cel mai bogat om din Siria, se află pe lista persoanelor sancţionate de Uniunea Europeană şi nu mai are voie să intre în spaţiul comunitar. Pe aceeaşi listă se regăseşte şi fiica ambasadorului Siriei la Bucureşti.
Citeste si: Omar Hayssam, audiat la DNA în dosarul IPRS Băneasa
Citeste si: Omar Hayssam a fost transferat în Romania dintr-o închisoare din Irak! Ce declară directorul SANA, agenţia oficială de presă a Siriei
Mai multe informatii despre cazul Hayssam, aici.
Citește pe Antena3.ro