Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a anuntat ca autoritatile vor returna 2.000 din cele 3.000 de pasapoarte retinute in ultimele trei zile romanilor care au depasit termenul de sedere in strainatate. La frontiera, spaga ar fi ajuns la 2.500 de euro pentru o intrare fara probleme.
Dupa trei zile de la punerea in aplicare a "Ordonantei pasapoartelor", ce i-a infuriat pe romanii care muncesc in strainatate, Ministerul Administratiei si Internelor s-a gandit sa dea explicatii: este vorba despre un hatis de ordonante care n-au fost aplicate la timp. Romanii se gandesc cum sa "ocoleasca" acest hatis. Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la Palatul Victoria, ca "dintre cele 3.000 de pasapoarte care au fost ridicate romanilor, 2.000 vor fi returnate". "Suntem hotarati sa respectam actele legislative. Nu ne permitem sa emitem legi pentru a fi pe placul Uniunii Europene si sa nu le respectam", a adaugat oficialul roman. Mai mult, potrivit statisticilor sale, dintre cele aproximativ trei milioane de romani care au vrut sa paraseasca tara de la inceputul anului si pana acum, un milion au fost intoarse de la granita. LEGI VECHI SI NEAPLICATE. Masurile de retinere a pasapoartelor romanilor intarziati prin Europa ar fi trebuit sa se aplice inca de acum doi ani. Ordonanta care a inceput sa se aplice cu duritate de la 1 august nu face decat sa modifice pe ici, pe colo una veche de doi ani: "Ordonanta Guvernului 84/ 2003, care modifica, la randul ei, pe alta, numarul 65/1997". DUPA 2 ANI. Noua ordonanta, care modifica si iar modifica, nu "inaspreste deloc regimul suspendarii dreptului de folosire a pasaportului de cetatenii romani, stabilind, dimpotriva, ca aceasta masura se aplica cetatenilor care au depasit termenele de sedere in statele in care au calatorit numai in cazul in care aceasta depasire este nejustificata", arata un comunicat al Ministerului Administratiei si Internelor. Doar ca, pana la 1 august 2005, nimeni nu s-a gandit sa aplice legea. Romanii se intorceau linistiti in tara, iar pe pasapoarte nu se uita nimeni. Singurii oameni care nu mai puteau iesi din tara erau cei prinsi de autoritatile straine ca au comis infractiuni si returnati cu forta in tara.Citește pe Antena3.ro
ROMANII CER LOCURI DE MUNCA
| ||
|
VOCEA CITITORILOR
|
Articolul de ieri din Jurnalul National a provocat comentarii consistente pe site-ul www.jurnalul.ro.
"Nu se precizeaza cu claritate o generalizare a sederii in strainatate... cine imi plateste ratele la casa si masina?, cine imi tine la scoala fiica in intretinere? Cu ce privire ma va astepta patronul unde lucrez dupa doua luni de stat la cozi la serviciul pasapoarte?", scrie Corneliu Vasile Mezdrea.
"Pentru cei care nu au avut de a face cu vamesii romani, ma simt obligat sa mentionez ca si pana la aparitia legii vamesii romani amenintau cetatenii care stateau «mai mult» in afara granitelor cu interdictii si cu luarea pasaportului", afirma un alt cititor. Un alt cititor este de parere ca "aceasta lege nu face altceva decat sa ridice cota spagii, la eliberarea de pasapoarte si la granita. Nimic nou. Legea e facuta sa-i opreasca pe cei cinstiti si sa fie ocolita de necinstiti". Vamesii faceau cam intre 20-50 de euro de persoana, deci la o zi de munca se putea ajunge la 2.500 de euro.
|