x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Wizz Air lansează o nouă rută cu Iordania din 15 decembrie

Wizz Air lansează o nouă rută cu Iordania din 15 decembrie

04 Oct 2021   •   18:00
Wizz Air lansează o nouă rută cu Iordania din 15 decembrie
Sursa foto: observator.tv

O nouă legătură aeriană este introdusă de Wizz Air, între România și Iordania. Din 15 decembrie va deveni operațional zborul de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă și Aqaba.

Wizz Air anunță introducerea unei noi rute din România către Aqaba, Iordania.

Zborul va fi operațional din 15 decembrie, de două ori pe săptămână, miercuri și sâmbătă.

Biletele sunt deja disponibile online și prin intermediul aplicației pentru mobil, începând de la 49 de lei.

Această nouă rută vine în completarea zborurilor deja operate de pe aeroporturile din România către destinații din Orientul Mijlociu, populare pentru vacanțe pe parcursul întregului an.

Astfel, pasagerii români vor putea călători către unul dintre cele mai încântătoare orașe ale Iordanului cu acest nou zbor.

Singurul oraș cu ieșire la mare din Iordania, Aqaba este un centru urban cu o cultură, istorie și arhitectură încântătoare, datând din Antichitate. Gazda multor atracții, Aqaba a devenit unul dintre punctele de interes turistic ale țării.

Mediafax

×
Subiecte în articol: zboruri wizzair aqaba iordania