x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Au fost lansate două zboruri inaugurale din București către Jeddah și Riad, în Arabia Saudită

Au fost lansate două zboruri inaugurale din București către Jeddah și Riad, în Arabia Saudită

de Redacția Jurnalul    |    12 Ian 2023   •   18:20
Au fost lansate două zboruri inaugurale din București către Jeddah și Riad, în Arabia Saudită
Sursa foto: observator.tv

Două zboruri din București către Jeddah și Riad, în Arabia Saudită, au fost inaugurate joi de Wizz Air. Cele două curse vor opera de două ori pe săptămână.

Wizz Air a lansat joi cele două zboruri inaugurale din București către Jeddah și Riad, în Arabia Saudită, aceste orașe reprezentând rute noi pentru Aeroportul „Henri Coandă” și vor fi operate de două ori pe săptămână din Capitală.

Noile rute din România, împreună cu alte peste 20 rute din orașe europene, vor spori prezența Wizz Air în Regatul Arabiei Saudite, ceea ce va stimula sectorul turistic în creștere și va contribui la programul Vision 2030 de triplare a traficului de pasageri al Arabiei Saudite până în 2030.

Potrivit companiei aeriene, doar această extindere a operațiunilor va aduce peste un milion de călători suplimentari în Arabia Saudită anul viitor.

Turiștii din România pot călători acum direct atât în capitală Riad, cât și în orașul de coastă Jeddah. Riad oferă o varietate de atracții culturale, inclusiv Muzeul Național al Arabiei Saudite, impresionantul Turn al Regatului, cu platforma sa pentru priveliști panoramice, și Palatul Murabba. Obiectivele pitorești precum Parcul Național Al Kharrarah și Rezervația Naturală Rawdat Khuraim transformă capitala într-o oază de verdeață în mijlocul deșertului. De la moschei la parcuri de distracție sau Galeria de Artă ATHR, există nenumărate atracții de vizitat în Jeddah, care fac din oraș una dintre destinațiile de top pe lista călătorilor. În plus, orașul, care a fost desemnat Patrimoniu Mondial UNESCO, fascinează cu kilometri de plaje uimitoare, apa de mare limpede și recifele de corali. Unul dintre cele mai frumoase și incredibile locuri, care nu trebuie ratat, este Muzeul Palatului Național Khuzam din Arabia Saudită, construit în anii 1930 și folosit ca reședință în Jeddah de Regele Abdulaziz Al Saud, cunoscut și sub numele de „Ibn Saud”. Fără îndoială, Jeddah este considerat cel mai bun loc unde puteți petrece o vacanță relaxantă.

Până în 2030, Regatul își propune să își tripleze numărul de vizitatori și, astfel, să extindă în continuare sectorul turistic al țării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: zboruri Wizz Air