x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul zborurilor comerciale în septembrie încă este sub nivelul din 2019

Numărul zborurilor comerciale în septembrie încă este sub nivelul din 2019

de Redacția Jurnalul    |    12 Oct 2023   •   22:45
 Numărul zborurilor comerciale în septembrie încă este sub nivelul din 2019

Un număr de 605.806 zboruri comerciale s-au înregistrat în septembrie 2023 în Uniunea Europeană, o creştere de 7,9% faţă de perioada similară din 2022, dar un declin de 8,9% faţă de septembrie 2019, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Aceeaşi tendinţă se observă în perioada iunie-august.În toate lunile se înregistrează o creştere semnificativă faţă de 2022: iunie (6,9%), iulie (7,4%) şi august (6,6%), dar datele sunt sub nivelul celor din 2019: iunie (minus 10,4%), iulie (minus 9%) şi august (minus 8,5%).

În rândul statelor membre UE, doar şase ţări au înregistrat în septembrie mai multe zboruri decât în 2019: Grecia (10,9%), Portugalia (9%), Cipru (5,9%), Croaţia (2,6%), Irlanda (1,4%) şi Malta (0,7%).

În contrast, Letonia (minus 30,4%), Finlanda (minus 30,2%), Estonia (minus 25,4%), Suedia (minus 24,1%) şi Slovenia (minus 22,9%) sunt la mare distanţă faţă de cifrele din 2019.

România a înregistrat un declin de sub 0,5%.

×
Subiecte în articol: zboruri comerciale