x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zece reprezentanţi ai protestatarilor de la Cotroceni, amendaţi cu câte 10.000 de lei

Zece reprezentanţi ai protestatarilor de la Cotroceni, amendaţi cu câte 10.000 de lei

29 Sep 2010   •   00:00
Zece reprezentanţi ai protestatarilor de la Cotroceni, amendaţi cu câte 10.000 de lei

Liderii "Cartel Alfa" Bogdan Hossu şi Toader Paraschiv, preşedintele SNFP Sebastian Oprescu, precum şi alţi şapte participanţi la discuţiile de la Palatul Cotroceni din timpul mitingului ilegal din 24 septembrie au primit amenzi de câte 10.000 de lei, aceştia spunând că le vor contesta în instanţă.

Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Marian Gruia, a declarat că Jandarmeria i-a amendat, în 24 septembrie, pe cei zece reprezentanţi ai protestatarilor de la Palatul Cotroceni care au intrat să discute cu Gabriel Pişcociu, consilier de stat pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă.

Gruia a precizat că printre aceştia se aflau patru lideri de sindicat poliţişti, ceilalţi fiind reprezentanţi ai diferitelor sindicate afiliate la Confederaţia "Cartel Alfa".

Liderul SNPPC a adăugat că printre cei amendaţi se numără atât el, cât şi preşedintele şi vicepreşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu şi, respectiv, Toader Paraschiv, liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu şi alţi şase reprezentanţi ai protestatarilor.

Marian Gruia a mai spus că nu înţelege de ce au fost amendaţi numai cei zece lideri sindicali care au participat la discuţiile cu Pişcociu, pentru că nu aceştia au semnat protocolul de desfăşurare a mitingului cu Primăria Capitalei.

"Au fost alte două persoane de la «Cartel Alfa» care au semnat protocolul, iar pe noi ne amendează ca «organizatori»", a declarat Gruia.

Potrivit liderului sindical, printre cele două persoane responsabile de miting se numără secretarul general al "Cartel Alfa" Ioan Homoş.

Vineri, 24 septembrie, aproximativ 6.000 de sindicalişti ai "Cartel Alfa", majoritatea poliţişti şi angajaţi ai penitenciarelor, au plecat într-un marş ilegal de la Guvern spre Palatul Cotroceni, unde au aruncat cu caschete şi lumânări şi au strigat "ieşi afară javră ordinară". În urma protestului ilegal, atât preşedintele, cât şi premierul au renunţat la serviciile de escortă ale Poliţiei.

Scandalul a culminat cu demisia din funcţie a ministrului de Interne Vasile Blaga. Portofoliul de la MAI a fost preluat, luni, de liderul senatorilor PDL Traian Igaş.

Şeful statului a declarat, la preluarea şefiei MAI de către Traian Igaş, că vrea un raport al Guvernului despre manifestaţia de la Cotroceni a poliţiştilor, prezentat în CSAT, menţionând că demisia lui Vasile Blaga substituie gesturile similare care ar fi trebuit să fie făcute de cei responsabili.

De asemenea, trei poliţişti care aveau armele la ei în timpul protestelor de la Palatul Cotroceni au fost identificaţi pe baza imaginilor deţinute de Jandarmeria Capitalei şi analizate la Ministerul Administraţiei şi Internelor, au declarat surse ministeriale.

Imaginile video de la marşul şi mitingul neautorizate de la Palatul Cotroceni au fost expertizate de specialiştii de la Jandarmeria Capitalei şi ulterior trimise la MAI, au precizat sursele citate.

Marţi seară, imaginile şi sesizarea Jandarmeriei Capitalei privindu-i pe cei trei au ajuns la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, pentru continuarea cercetărilor.

CSAT se va întruni în şedinţă, joi, la ora 13.00, la Cotroceni, când, cel mai probabil, va fi prezentat şi raportul Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică din MAI referitor la incidentele petrecute în 24 septembrie.

Mediafax.

×
Subiecte în articol: observator