x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zilele Severinului - Manele şi fum

Zilele Severinului - Manele şi fum

de Dumitru Stoichita    |    22 Apr 2007   •   00:00
Zilele Severinului - Manele şi fum

Aglomeraţie, poliţişti, cerşetori, mici, bere, fum, nervi şi îngrozitor de mulţi decibeli. Printre copane la rotisor şi valuri de bere, severinenii şi amatorii de chilipiruri s-au călcat în picioare, asurziţi de acordurile manelelor.

Sărbătoarea Zilelor Severinului, ediţia a XV-a, a început vineri şi se va termina mâine, 23 aprilie, la capătul a patru zile de manifestări, cântece şi focuri de artificii. şi totul garnisit din plin cu mici, fum şi râuri de bere. În urmă rămân doar spaţiile verzi distruse şi tone de gunoaie.

AGLOMERAŢIE. Faţă de anii trecuţi, poate şi din cauza vremii însorite, numărul tarabagiilor şi comercianţilor de mici şi de bere aproape că s-a dublat, iar severinenii au împânzit Strada Crişan încă de la primele ore ale zilei de vineri. În zona Casei Tineretului, unde a fost amplasată scena destinată folclorului, peste 300 de tarabagii au ocupat aproape tot spaţiul destinat populaţiei. Pentru formaţiile de muzică uşoară a fost amplasată o altă scenă în faţa Palatului Cultural Teodor Costescu.

BÂLCI. Spre seară, zona a devenit neîncăpătoare pentru zecile de mii de mehedinţeni (în mare parte tineri) veniţi din toate colţurile judeţului pentru câteva ore de distracţie. Dacă cei mai mulţi dintre ei sperau să asculte programul organizat pentru această sărbătoare desfăşurat pe scena special amenajată, s-au înşelat amarnic. Dacă te depărtai cu câţiva metri de scenă, nu se mai auzea nimic altceva în afară de manele. şi nici acelea nu erau de ultimă oră, ci... destul de expirate. Dar nici pe loc nu puteai rămâne, din cauza valurilor de plimbăreţi, care parcă nu-şi găseau locul. Printre cei care-şi doreau ocuparea unui scaun la o masă se afla un număr mare de amatori de chilipiruri şi de "controlori" de buzunare. şi chiar dacă numărul poliţiştilor şi jandarmilor a fost unul copleşitor, şuţii, adunaţi ca la un congres, şi-au văzut nestingheriţi de treabă, îmbulzeala fiind cea mai bună acoperire.

COMPILAŢII AD-HOC. În această situaţie, recitalurile renumiţilor interpreţi de muzică populară, precum Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Sanda Argint, Irina Zoican şi alţii, au fost foarte uşor acoperite de urletele maneliştilor ce răzbăteau din staţiile restaurantelor ambulante. Doar o trupă de interpreţi chilieni a reuşit să acapareze atenţia publicului prin acordurile melodiilor indiene. Îmbrăcaţi în costume de indieni apaşi, cinci studenţi chilieni au fost sufocaţi de numărul mare al severinenilor atraşi de muzica pigmentată din belşug cu strigăte de luptă.

TONE DE GUNOAIE. În urma primelor două nopţi de distracţii au rămas tone de gunoaie împrăştiate pe străzi şi pe spaţiile verzi. Lucrătorii de la Salubritate, şi ei în număr destul de mare, au depus eforturi uriaşe să cureţe zona, următoarele zile de distracţie anunţându-se şi ele la fel de sufocante. Cât despre costurile acestei sărbători, dacă executivul primăriei a alocat în jur de 200.000 de lei, alţi bani vor urma a fi scoşi din vistieria Consiliului Local pentru remedierea străzilor şi a zonelor verzi, ce arată acum ca după un veritabil bombardament.

AZI şI MÂINE. Conform site-ului Primăriei Drobeta Turnu-Severin, programul ultimelor două zile ale acestei sărbători este următorul:
În această seară, la ora 18:00, la Palatul Cultural are loc un concert de muzică religioasă, susţinut de formaţia Psalmodia şi de corul Kinonia. Tot la aceeaşi oră, amatorii de muzică populară se pot delecta cu un spectacol folcloric la care vor participa Junii Sibiului, Ansamblul Haţegana şi Codru de România, din Deva. Manifestarea se va desfăşura la Casa Tineretului. Seara de astăzi se va încheia cu Anda Adam şi cu formaţia Direcţia 5 la Palatul Cultural.

Mâine seară, la ora 18:00, ansamblurile Doina Gorjului şi Ciocârlia vor putea fi urmărite la Casa Tineretului. Înaintea focului de artificii, programat la ora 23:00, Cristina Rus şi formaţia Taxi îi vor încânta pe severineni la Palatul Cultural.
×
Subiecte în articol: observator