x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua minorităţilor naţionale din România, instituită ca sărbătoare naţională pe 18 decembrie

Ziua minorităţilor naţionale din România, instituită ca sărbătoare naţională pe 18 decembrie

23 Oct 2017   •   18:57
Ziua minorităţilor naţionale din România, instituită ca sărbătoare naţională pe 18 decembrie

Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei Minorităţilor Naţionale din România ca sărbătoare naţională în data de 18 decembrie a fost adoptată luni de plenul Senatului cu unanimitate de voturi - 92 "pentru". 

Potrivit expunerii de motive, propunerea legislativă iniţiată de deputaţi ai minorităţilor naţionale are ca obiect de reglementare "declararea şi ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a zilei de 18 decembrie, consacrată prin Hotărârea Guvernului 881/1998 ca Ziua Minorităţilor Naţionale". 

Actul normativ prevede că pentru sărbătorirea Zilei Minorităţilor Naţionale din România se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. 

Autorităţile centrale şi locale pot contribui cu sprijin logistic şi/sau financiar, după caz. Societatea Română de Televiziune şi Societatea de Radiodifuziune vor include în programul zilei aspecte de la manifestările ocazionate de sărbătoarea Zilei Minorităţilor Naţionale din România, stipulează propunerea legislativă.

AGERPRES

×