Poliția, despre cazul fetelor dispărute din Caracal! A fost depistat ultimul apel telefonic al fetei de 15 ani
Criminal în serie în Olt: Două fete dispărute în Caracal ar fi fost ucise de şoferul care le-a luat la ocazie VIDEO
Accidentul cu patru victime pe DN 71 Târgovişte-Bucureşti a fost provocat de un şofer căruia i s-a făcut rău la volan
Parcul Cişmigiu ar putea fi reabilitat peisagistic. Valoarea investiţiei se ridică la 46 milioane de lei
Mii de hectare de culturi şi vegetaţie, distruse de incendii pe fondul caniculei şi secetei, în Franța
Dezastrul de la Titularizare. Andronescu activează regula „Adio, catedră”. Interzis la predat pentru 8.000 de profesori
Povestea incredibilă a „Mamei Iubitoare”. A primit 20 de ani de închisoare, după ce a adoptat 118 copii
Un tânăr francez a venit la un simpozion în România, dar la plecare a dorit să facă un selfie deosebit. Gestul l-a adus în stare critică la spital
Sondaje pe surse, care alimentează tensiunile din interiorul Coaliției. Tăriceanu, al doilea după Iohannis, cu sau fără sprijinul PSD
SUA: Departamentul Justiţiei reia aplicarea pedepsei cu moartea la nivel federal şi programează cinci execuţii
Peste o tonă de cocaină confiscată în urma unei operaţiuni internaţionale ce a vizat o reţea de traficanţi din Balcani
Argeş: CJ le oferă o excursie la Budapesta şi Viena elevilor care au obţinut media 10 la bacalaureat şi evaluarea naţională
Primarul Iaşiului solicită într-o scrisoare adresată preşedintelui declararea Autostrăzii Unirii obiectiv de interes naţional
Incident în Marea Neagră: Ucraina a eliberat echipajul petrolierului rusesc reţinut joi în portul Izmail
Macedonia de Nord trebuie să-şi reforme sistemul judiciar pentru a putea începe negocierile de aderare
Ministrul Economiei: O să ne trezim că România nu are nicio fabrică, având resurse; avem un milion de euro pentru programul geologic
Keynes, Lopokova, Bloomsbury și umbrele spionajului sovietic: între documente istorice și ipotezeIonuț Bălan
„Țineți cu poporul, ca să nu rătăciți” - lecția lui Simion Bărnuțiu pentru România de astăziCiprian Demeter