Orban, despre anul școlar: Copiii sunt în siguranță la școală. Sunt cu cadrele didactice care au obligația să asigure respectarea regulilor
VIDEO. Orban, despre centura Capitalei: Pe lângă lărgirea la patru benzi în zona de nord, am discutat și lărgirea la patru benzi în zona de sud
Nicușor Dan, replică din „Casablanca”, după vizita la Ministerul Transporturilor: „E începutul unei frumoase prietenii”
Doi ofițeri de poliție, reținuți pentru săvârșirea unor fapte de corupție și alte infracțiuni într-un dosar de criminalitate organizată
Daniel Ionașcu: “Declarațiile lui Andrei Caramitru reprezintă fie un atac deliberat asupra națiunii române, fie o expresie a unui grav dezechilibru intelectual”
Nelu Tătaru: Terapie Intensivă - avem peste 550 de cazuri, dar în acest moment avem doar 176 de pacienți intubați
Dan Barna despre anularea alegerilor locale: Arată imposibilitatea PSD de a accepta că au fost dați afară cu mătura
Încă două județe au fost introduse de autoritățile germane pe lista zonelor de risc epidemiologic. Lista completă
Dosar-bombă în Justiție: Procurorii constănțeni, acuzați că promiteau soluții favorabile în schimbul banilor. Intervenții INCLUSIV la funcționari publici
Când prețul rămâne pe loc, dar valoarea fuge: anatomia inflației pe care nimeni nu o măsoarăIonuț Bălan