x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 18 inspectori din cadrul Secretariatului General al Guvernului, eliberaţi din funcţie

18 inspectori din cadrul Secretariatului General al Guvernului, eliberaţi din funcţie

31 Iul 2013   •   22:56
18 inspectori din cadrul Secretariatului General al Guvernului, eliberaţi din funcţie

Deciziile privind eliberarea din funcţie a 18 inspectori guvernamentali din cadrul Secretariatului General al Guvernului au fost publicate, miercuri seara, în Monitorul Oficial, informează agerpres.ro.

În fiecare caz se precizează că decizia a fost luată având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor. De asemenea, s-a ţinut cont de reducerea posturilor ocupate la nivelul SGG, dispusă în condiţiile prevăzute de OUG 24/2009 privind stabilirea unor competenţe pentru ordonatorul principal de credite al aparatului de lucru al Guvernului. 

De la intrarea în vigoare a deciziei, cei 18 inspectori guvernamentali vor avea un preaviz de 30 de zile. Este vorba despre Hură Gheorghe, Cynthia Carmen Curt, Adrian Radu, Costel Marian Dima, Horvath Levente-Akos, Popa Dumitru, Dobrilă Niculina, Ladanyl Arpad Csaba, Achim Gheorghe, Rujan Cristinel Ion, Drăgan Gabriel Vasile, Iuliana Lascu, Gheorghe Dobre, Diaconu Victoriţa, Platon Gavril Călin, Mircea Dragoş Valentin, Constantin Adrian, Curduman Vasile.

Pe 1 iulie, OUG 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernelor ori a ministerelor, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea prevede desfiinţarea unor posturi vacante, dar şi faptul că toate instituţiile şi autorităţile publice pot ocupa prin concurs/ examen posturi conform principiului "unu la unu", respectiv la un post ocupat devenit vacant un post ocupat.

Aproximativ 2.800 de oameni vor pleca din aparatul administrativ în perioada următoare, a declarat pe 9 iulie premierul Victor Ponta.

"O să plece vreo 2.800 de oameni în perioada imediat următoare, pe baza ordonanţei pe care am adoptat-o deja, cea cu desfiinţarea posturilor vacante şi cu anumite restructurări în autorităţile centrale", a spus primul-ministru la RTV, întrebat dacă în perioada următoare vor avea loc disponibilizări în aparatul administrativ central sau local. 

×
Subiecte în articol: reforma administratie SGG