x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 24 ianuarie nu va fi nici zi liberă, nici sărbătoare legală

24 ianuarie nu va fi nici zi liberă, nici sărbătoare legală

de Carmen Vintila    |    24 Mar 2011   •   17:08

Deputaţii din comisia de muncă au respins  proiectul de lege privind declararea zilei de 24 ianuarie zi de sărbătoare naţională legală, iniţiat de deputatul PDL Dan Radu Zătreanu. La pachet cu primul, deputaţii au respins şI celelalte două proiecte care aveau acelaşI obiect. Astfel, a fost respinsă şI iniţiativa deputatului liberal Diana Tuşa care prevedea completarea Codului Muncii prin includerea în lista zilelor libere, a zilei de 24 ianuarie.

Singurul dintre iniţiatori prezent la şedinţă, deputatul PSD Anghel Stanciu a propus amânarea celui de-al treilea proiect, iniţiat de 103 deputaţI şI senatori, care viza tot modificarea Codului Muncii pentru ca ziua de 24 ianuarie săfie declarată zi de sărbătoare legală. Propunerea lui Stanciu nu a fost aprobată, cele trei proiecte fiind respinse în bloc, urmân să fie trimis în plen un raport comun cu propunere de respingere. Camera Deputaţilor este cameră decizională pentru toate cele trei proiecte.

×