După ce în urmă cu două săptămâni conducerea Camerei le-a refuzat plecarea în exotica Panama, cei cinci deputaţi în cauză nu s-au îndurat să-şI desfacă bagajele ci s-au pus repede pe scris pentru a-I îndupleca pe mai marii lor. Astfel, conducerea Camerei a primit o notă în care i se explica de ce nu poate pleca un singur deputat, aşa cum se hotărâse, în Panama la cea de-a 124-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP)
“Parlamentul României se numără printre cei mai vechi membri ai UIP (…) Sesiunea de primăvară a UIP este cel mai important şI cel mai complex eveniment din calendarul activităţilor anuale ale UIP (…) Programul sesiunii se desfăşoară pe parcursul a şase zile şI în fiecare zi sunt programate, în paralel, mai multe reuniuni”, au explicat deputaţii.
În cele din urmă vor zbura în Panama patru deputaţI, câte unul de la fiecare partid parlamentar, cărora li se vor alătura trei colegi senatori. Pe lângă banii de diurnă, cazare şI de drum, aleşii vor primi şI bani pentru cadouri simbolice, dar şI pentru a se vaccina împotriva malariei.