Românii nu îşi cunosc reprezentanţii în Parlament, 70% dintre ei vor schimbarea sistemului de vot (52% afirmă că e nevoie "cu siguranţă” de această schimbare, iar 18% că "probabil da”), 68% dintre ei doresc revenirea la votul pe listă sau la votul mixt (38% revenire la votul pe listă, 30% la votul mixt). Totodată, 59% dintre subiecţi spun că paralmentarii aleşi uninominal îi reprezintă mai rău decât cei aleşi înainte pe liste şi doar 24% dintre români apreciază că aleşii uninominal îi reprezintă mai bine. Sunt concluziile unui sondaj de opinie realizat pe 1017 subiecţi în perioada 18-21 noiembrie pentru Asociaţia Pro Democraţia de către CCSB. Marja de eroare este de +/_ 3,1%.
Despre aplicarea uninominalului în România 58% dintre subiecţii sondajului au o părere foarte proastă , în timp ce 33% au o părere bună. Mai mult, 78% dintre subiecţi au spus că nu ştiu numele deputatului care îi reprezintă, iar 89% că nu ştiu numele senatorului care îi reprezintă. Întrebaţi de câte ori s-au întâlnit cu paralmentarul care îi reprezintă, în cazul Camerei Deputaţilor 71% dintre subiecţi au spus că niciodată , iar în privinţa Senatului, 78% dintre cei chestionaţi au spus că nu şi-au întâlnit niciodată senatorul care îi reprezintă.
Sondajul a verificat şi dacă opţiunea de vot exprimată de subiecţi la alegerile din 2008 a coincis cu paralmentarul care a primit mandatul în colegiul respectiv. Astfel, 33% dintre subiecţii care au exprimat un vot pentru un colegiu de deputat au spus că au votat cu cel care acum este parlamentar, faţă de 31% care au votat cu un candidat necâştigător , 21% care nu au votat şi 15% care nu au răspuns. În privinţa alegătorilor care au votat pentru un colegiu de senator, 29% dintre subiecţi au declarat că au votat cu câştigătorul, tot 29% că nu au ales câştigătorul, 22% că nu au fost la vot, iar 20% nu au răspuns. Întrebaţi care cred că a fost partidul cel mai favorizat de votul uninominal, 43% au indicat PDL, 15% PSD şi 7% PNL. De asemenea, majoritatea celor chestionaţi (61%) au spus că, în cazul în care parlamentarul pe care l-au votat pierde alegerile, votul să nu se piardă, ci să meargă către partidul celui cu care au votat, pentru alţi candidaţi, către alte colegii. 32% sunt de acord ca votul lor să se piardă, iar 7% nu ştiu/nu răspund. Sondajul CCSB mai arată că 51% din cei chestionaţi vor ca alegerile prezidenţiale şi parlamentare să aibă loc simultan, 41% în momente diferite, în timp ce 8% nu ştiu/ nu răspund.