x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică A început reuniunea Consiliului Naţional al PNL

A început reuniunea Consiliului Naţional al PNL

08 Aug 2019   •   16:40
A început reuniunea Consiliului Naţional al PNL

Reuniunea Consiliului Naţional al PNL, la care urmează să participe şi preşedintele Klaus Iohannis, a început, joi, la Romexpo, în prezenţa a peste 3.200 de liberali.

CN al PNL a început cu intonarea Imnului naţional şi a Imnului Uniunii Europene.

Şeful statului va participa la reuniune începând cu ora 18,00, conform agendei sale.

În cadrul reuniunii vor mai susţine discursuri preşedintele PNL, Ludovic Orban, secretarul general, Robert Sighiartău, liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareş Bogdan, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor liberali, Florin Cîţu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur.

Pe ordinea de zi a evenimentului se află prezentarea bilanţului politic al conducerii PNL, aprobarea fuziunii dintre Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi PNL, precum şi alegerea unui prim-vicepreşedinte al liberalilor. Pentru funcţia de prim-vicepreşedintele Ludovic Orban l-a propus pe Rareş Bogdan.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Consiliului Naţional al PNL