x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adi Minune, iertat la avere, un fost ministru, nu

Adi Minune, iertat la avere, un fost ministru, nu

14 Iul 2011   •   21:00

Comisia de Cercetare de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a clasat cauza legata de sesizarea facuta de inspectorii de integritate privind averea lui Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de Adi Minune. Agen­tia Nationala de Integritate (ANI) a con­statat in cazul lui Si­mio­nes­cu Adrian, la vremea respectiva consilier local in cadrul Consiliului Local al comunei Stefanestii de Jos, judetul Ilfov, ca exista unele diferente semnificative, in cuantum de 432.979,08 lei (104.265,18 euro), intre averea dobandita si veniturile realizate in perioada exercitarii mandatului sau. ANI va contesta insa decizia Comi­siei care a respins cererea ANI de a-i confisca lui Adi Mi­nune putin peste 100.000 de euro a caror provenienta nu ar putea fi justificata.

Tot ieri, instanta suprema a decis in procesul privind averea dobandita de fostul ministru PSD Dan Ioan Popescu si sotia sa, confiscarea a peste 4 milioane de lei, solutia putand fi contestata in termen de 30 de zile la un complet superior. Inalta Curte a admis sesizarea procurorului ge­neral al Romaniei, constatand, prin sentinta civila 3932 din 14 iulie 2011, 'ca persoanele cercetate au efectuat cheltuieli nejustificate de 4.081.676,80 lei (950.000 de euro)', au declarat pentru Mediafax surse din magistratura. Totodata, ICCJ a dispus confiscarea sumei si obligarea persoanelor cercetate sa plateasca aceasta suma in 30 de zile de la ra­ma­nerea irevocabila a sentintei.

Dan Ioan Popescu a anuntat ca va contesta decizia ICCJ pe care a ca­talogat-o drept 'aberanta' si ca va continua procesul in tara si in afara.

×
Subiecte în articol: politica