x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adrian Năstase: "Traian Băsescu este o gură mare care nu a găsit o cîrciumă la Neptun"

Adrian Năstase: "Traian Băsescu este o gură mare care nu a găsit o cîrciumă la Neptun"

06 Mai 2008   •   00:00

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, în replică la afirmaţiile lui Traian Băsescu, că acesta este "o gură mare care nu a găsit o cîrciumă la Neptun, aşa că trebuia să iasă să spună şi el public ceva" şi că "preşedintele penal Traian Mihăileanu face tot felul de declaraţii aberante".



Fostul premier Adrian Năstase a declarat, în replică la afirmaţiile lui Traian Băsescu, că acesta este "o gură mare care nu a găsit o cîrciumă la Neptun, aşa că trebuia să iasă să spună şi el public ceva" şi că "preşedintele penal Traian Mihăileanu face tot felul de declaraţii aberante".

"Preşedintele penal Traian Mihăileanu face tot felul de declaraţii aberante. În primul rînd, toţi procurorii sunt în slujba lui împreună cu prietena din România a lui Franco Frattini, care a tot schimbat legile împotriva Constituţiei şi a încercat să-i bage la puşcărie pe toţi adversarii lui Băsescu", a spus Năstase.

Fostul premier a susţinut că preşedintele Băsescu ar fi vrut de fapt să decidă singur cine este vinovat şi cine nu în România.
"Spun că este un preşedinte penal pentru că în mod evident Traian Băsescu şi-a rezolvat o problemă cu Flota. Pentru că procurorii lui Daniel Morar au trimis înapoi dosarul şi, ca să nu se plictisească, în loc să semneze pur şi simplu aşa cum ar fi trebuit şi să îl ducă înapoi în instanţă, s-au apucat să mai facă nişte expertize prin care să dovedească că statul român a avut de fapt de cîştigat prin înstrăinarea Flotei, că în felul acesta nu mai cheltuie bani cu motorina şi salariile marinarilor. Mi-e greu să iau lecţii de morală de la un asemenea om", a spus Năstase.

El a adăugat că este urmărit peste tot, de trei ani, "de procurorii lui Băsescu" şi că a avut filaje în faţa casei şi în diferite instanţe în care a fost.
"Traian Băsescu este supărat că nu s-a putut călca în picioare Constituţia prin modificările legislative făcute în 2006 de către Monica Macovei. Atunci, Curtea Constituţională a dat o a doua decizie identică cu prima, necesară ca să o înţeleagă Monica Macovei pe prima din 1999. Asta este ţara în care trăim şi de asta Traian Băsescu trebuie să se ducă înapoi, să repare vaporaşe şi să ne lase, pentru că nu cred că avem nevoie de un aşa preşedinte", a spus Năstase.

Referindu-se la declaraţia lui Traian Băsescu potrivit căreia Curtea Constituţională este o pavăză pentru parlamentari, Năstase a spus că şeful statului "vorbeşte prostii şi nu este prima dată".
"Nu e vorba de Curtea Constituţională aici, ci de o altă instituţie. El voia ca în complicitate cu prietenii lui din Parchet să primească o hîrtie în legătură cu un ministru, el să dea aviz de începere a urmăririi penale, să-l poată suspenda şi în felul acesta să tragă preşul de sub picioare tuturor miniştrilor Guvernului Tăriceanu. Deci, Traian Băsescu este supărat că nu face el şi Guvernul. Cred că în curînd şi Daniel de la Patriarhie va avea şi el probleme. Eu atrag atenţia că intrăm într-o zonă a totalitarismului, pentru că înţeleg că Traian Băsescu are întîlniri cu procurorii care îi destăinuie ceea ce vor ei să facă. Acest lucru încalcă principiul separaţiei puterilor în stat", a susţinut Adrian Năstase.

Fostul premier a mai spus că "Traian Băsescu este "o gură mare care nu a găsit o cîrciumă la Neptun, aşa că trebuia să iasă să spună şi el public ceva".
Şeful statului a declarat, marţi, la RRA că Adrian Năstase a aplicat, prin avocaţi, toate tertipurile pentru a nu ajunge în faţa procurorilor şi a precizat că, din cîte ştie, nimeni nu vrea să îl percheziţioneze sau aresteze pe fostul premier, procurorii dorind doar să îi ia acestuia o declaraţie.
"De ce prin avocaţi a încercat toate tertipurile pentru a scăpa pentru a nu ajunge în faţa procurorilor?", a spus Băsescu.
Preşedintele a menţionat că el nu a ezitat să se ducă în faţa procurorilor pentru a da declaraţii.
El a menţionat că, din cîte ştie, nu se doreşte arestarea sau percheziţionarea lui Năstase, ci doar posibilitatea ca procurorii să îi ia acestuia o declaraţie.
Reporterul a menţionat că Adrian Năstase nu este singurul caz de demnitar care nu a ajuns în faţa Justiţiei, deşi dosare există. "Da, l-am menţionat pe el pentru că este un caz special de vorbăreţ", a răspuns Băsescu.
"Ceea ce se întîmplă în cazul demnitarilor arată lipsa de voinţă politică în în aplicarea principiului constituţional potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege", a mai spus Băsescu.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: basescu traian politic nastase