x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri în afara legii

Alegeri în afara legii

de Gabriela Antoniu    |    02 Noi 2009   •   00:00
Alegeri în afara legii
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

Fostul preşedinte al AEP, Alexandru Radu, atrage atenţia pe blogul personal că alegerile prezidenţiale sunt în afara legii. O idee similară susţine şi eurodeputatul PNL Norica Nicolai.



Norica Nicolai a declarat ieri la Suceava, că România ar putea avea probleme majore privind recunoaşterea alegerilor prezidenţiale din acest an pentru că sunt organizate simultan cu un referendum, contrar recomandărilor europene în domeniu. "În regula europeană şi recomandarea Comisiei de la Veneţia este interzis să utilizezi instituţia referendumului într-o campanie electorală pentru a manipula şi a aduce un plus de discurs unui candidat. Traian Băsescu face asta de la începutul campaniei. O face ilegal, pentru că după Legea referendumului campania electorală începe cu 20 de zile înaintea referendumului", a spus europarlamentarul liberal. Norica Nicolai susţine că în acest moment campania lui Traian Băsescu este în afara legii. Ea a spus totodată că "ne aşteptăm ca prin voturile din străinătate să se încerce fraudarea alegerilor. Avem informaţii că Traian Băsescu a cerut PD-L să i se aducă 400.000 de voturi din afara ţării".

La rândul său, fostul preşedinte al AEP, Alexandru Radu, atrage atenţia că, la scrutinul din 22 noiembrie, fiecare alegător va trebui să semneze de două ori pe aceeaşi listă: pentru prezidenţiale şi pentru referendum. Modelul listei electorale a fost stabilit de Guvern prin HG nr. 1258/2009, Hotărâre emisă de guvern în baza legii care reglementează alegerile, modificată printr-o serie de ordonanţe de urgenţă. Printre ele, se numără OUG nr. 95/2009, potrivit căreia "copiile de pe listele electorale permanente cuprind numele şi prenumele alegătorului, codul numeric personal, domiciliul, tipul, seria şi numărul actului de identitate, numărul secţiei de votare, precum şi o rubrică destinată semnăturii alegătorului". "Aşadar, în actul cu pricina scrie negru pe alb că aceste liste vor cuprinde o singură rubrică destinată semnăturii alegătorului. Atunci de unde au răsărit două astfel de rubrici în modelul stabilit de Guvern. Aproape inutil să mai subliniez că o hotărâre de guvern nu poate modifica sau completa o lege. Şi încă ceva: atât OUG nr. 95, cât şi HG nr. 1258 au fost emise de acelaşi Guvern Boc!  (...) Guvernul se face vinovat de încălcarea legii. Prezenţa noastră la scrutin va fi consemnată pe o listă al cărui conţinut nu este conform cu ceea ce spune Legea electorală. Şi atunci mă întreb, şi vă întreb: cum va putea fi validat un scrutin care se bazează pe o încălcare a legii?", se întreabă Radu.

×
Subiecte în articol: politic