“Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic”. Aşa sună declaraţia care i-a adus ministrului Justiţiei, Raluca Prună, prima moţiune simplă la adresa unui tehnocrat din Guvernul condus de Dacian Cioloş. Jurnalul Naţional i-a întrebat pe parlamentari dacă scopul scuză mijloacele în lupta anticorupţie.
Raluca Prună a înfruntat, ieri, criticile Parlamentului după postarea pe facebook prin care a încercat să justifice Ordonanţa Guvernului privind interceptările realizare de SRI în anchetele penale. “Dacă îşi menţine această opinie, eu cred că doamna ministru greşeşte enorm. Înainte de 1989, nu reţin ca Ceauşescu să fi exprimat aşa ceva. Este foarte, foarte periculoasă această declaraţie a doamnei”, a declarat deputatul Mate Andras, membru al Comisiei juridice, pentru Jurnalul Naţional. “Urmărirea penală şi tot ce înseamnă lupta împotriva corupţiei trebuie să existe, dar nu trebuie să fie lezate drepturile fundamentale ale omului. Lupta împotriva corupţiei trebuie să se întâmple, într-adevăr, dar nu înseamnă că prin orice mijloace şi să lezezi drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Înseamnă că nu mai eşti stat de drept”, a explicat deputatul UDMR. Mai rezervat în declaraţii a fost vicepeşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Ciprian Nica. “Nu cred în teoria asta, cum de asemenea cred că şi ea a greşit un pic, ea a vrut să spună altceva. Exprimarea nu a fost cea fericită”, a explicat deputatul PSD. “Eu cu doamna Raluca Prună am stat de vorbă de două ori. O dată înainte de a fi validată la noi la Comisie, atunci când a fost numită ministru, şi a doua oară când am discutat despre începerea muncii pe Codul penal şi cel de procedură penală pentru punerea în acord a articolelor declarate neconstituţionale. Şi bănuiesc că nu şi-a dat seama”, a scuzat-o vicele deputaţilor jurişti.
Păcat de sângele vărsat
“Aia a fost o greşeală, eu cred că dumneaei nu şi-a dat seama ce spune. Eu altă explicaţie nu pot să găsesc. Până la urmă esenţa existenţei noastre şi a democraţiei asta este - protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, a declarat şi chestorul Senatului, Ioan Chelaru. Întrebaţi dacă scopul scuză mijloacele în lupta procurorilor cu aleşii corupţi, parlamentarii au adus în discuţie Revoluţia şi Războaiele Mondiale. ”Sângele vărsat nu a fost degeaba. Nu numai sângele vărsat în 1989, nici sângele vărsat în cele două războaie mondiale, în 1877 şi în toate războaiele noastre pe care le-a avut poporul român de-a lungul istoriei. Nu ne mai putem permite să renunţăm la o adevărată democraţie şi la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, a precizat pesedistul Ciprian Nica. “Nu sunt situaţii excepţionale, nu suntem în război, ferească Dumnezeu, în catastrofe, nu suntem în asemenea situaţii. România e ţară stabilă, e ţară serioasă”, a explicat şi senatorul Ioan Chelaru. Mai irascibil a fost deputatul Eugen Nicolicea, care a făcut analiză pe textul moţiunii pentru Jurnalul Naţional. “Mai citiţi declaraţia. Dacă nu ştiţi diferenţa dintre <
Nu este chiar o luptă anticorupţie slabă. Lupta anticorupţie care este la noi, nu cred că mai este nicăieri în Europa. La noi totul e luptă anticorupţie.
Demisii în Guvern
Premierul s-a delimitat, ieri, de afirmaţia ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, despre cele 35 de miliarde de euro scoase din România în camioane. "Trebuie să îşi asume declaraţiile pe care le-a făcut. Declaraţiile sale personale nu sunt în numele Guvernului, pentru că nu a avut mandat sau nu a informat Guvernul legat de aceste lucruri”, a reacţionat Cioloş. Surse guvernamentale au dezvăluit pentru news.ro că ministrul Irimescu şi ministrul Muncii, Ana Costea, vor demisiona din Guvern imediat după Paşte.