x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alexandru Rafila, aviz favorabil pentru postul de ministru al Sănătății

Alexandru Rafila, aviz favorabil pentru postul de ministru al Sănătății

de Redacția Jurnalul    |    14 Iun 2023   •   15:40
Alexandru Rafila, aviz favorabil pentru postul de ministru al Sănătății
Sursa foto: Lucian Alecu

Alexandru Rafila a primit miercuri aviz favorabil în comisiile reunite ale Parlamentului pentru postul de ministru al Sănătății.

Au fost înregistrate 25 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și o abținere.

Alexandru Rafila a spus că a preluat mandatul de ministru al Sănătății în timpul pandemiei cu obiectivul de „a salva vieți: „Nu este acum momentul de bilanț, însă din punctul meu de vedere, obiectivul acesta a fost atins”.

El a spus că au fost reduse decesele prin măsurile luate, iar viața economică și social și-a reluat cursul.

„Doresc să rămân în continuare ministru al Sănătății deoarece sunt foarte multe proiecte aflate în desfășurare, iar o schimbare a echipei ar fi putut avea efecte negative continuării și finalizării acestora”, a declarat Rafila.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: alexandru rafila aviz favorabil ministru