x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alina Gorghiu: Preşedintele Iohannis ne-a propus varianta unui guvern tehnocrat; PNL este de acord

Alina Gorghiu: Preşedintele Iohannis ne-a propus varianta unui guvern tehnocrat; PNL este de acord

09 Noi 2015   •   20:49
Alina Gorghiu: Preşedintele Iohannis ne-a propus varianta unui guvern tehnocrat; PNL este de acord

Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au declarat luni că preşedintele Klaus Iohannis propune varianta unui guvern şi a unui premier tehnocrat, liberalii fiind de acord cu această variantă.

"Astăzi, în discuţiile pe care le-am avut, preşedintele a adus în discuţie, ne-a propus varianta unui guvern tehnocrat, a unui prim-ministru tehnocrat, o variantă cu care PNL este de acord. Este o variantă care impune din partea noastră o agendă, un calendar foarte precis în interiorul căruia va trebui să demareze toate reformele pe care noi le dorim", a spus Gorghiu, la Palatul Cotroceni.

Ea a precizat că PNL a propus varianta organizării alegerilor anticipate pentru care era necesar un acord cu celelalte partide parlamentare.

"Mare parte dintre partidele parlamentare nu au fost de acord cu ideea alegerilor anticipate, motiv pentru care PNL nu a dorit să blocheze dialogul pentru a ieşi din această criză politică", a explicat Gorghiu.

Ea a subliniat că PNL nu a fugit de ideea de guvernare şi că are premier desemnat în persoana lui Cătălin Predoiu, un cabinet de miniştri din umbră şi un program de guvernare, dar în contextul actual înţelege raţiunea preşedintelui Iohannis de a face o propunere de prim-ministru tehnocrat.

Liderul PNL a arătat că un premier tehnocrat va trebui că agreeze cu partidele politice o serie de teme, precum depolitizarea administraţiei, alegerea primarilor în două tururi, menţinerea statului de drept, buget de investiţii.

"Dacă acest guvern condus de un prim-ministru tehnocrat nu va înţelege că va trebui să-şi fixeze ca prioritate zero depolitizarea administraţiei de sus până jos credem că tot PSD va guverna de facto", a punctat Gorghiu.

Copreşedintele liberalilor Vasile Blaga a precizat că PNL nu a propus variante de premier sau de miniştri tehnocraţi.

"Preşedintele ne-a propus ca şi soluţie clară, astăzi, un premier şi un guvern compus din miniştrii tehnocraţi, un premier care să cunoască administraţie şi un guvern care să nu aibă asupra sa nicio umbră că nu ar îndeplini criteriile de moralitate necesare în astfel de funcţii. Acel premier va trebui să vină şi la PNL, va trebui să meargă şi la alte partide pentru a obţine susţinere parlamentară şi evident, atunci, vom discuta cu domnia sa (...) despre priorităţile noastre care în mare parte coincid cu cele ale străzii", a adăugat Blaga.

El crede că un Guvern de tehnocraţi va trece în Parlament.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: alina gorghiu klaus iohannis guvern