x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Anastase şi Frunda şi-au propus să facă “curăţenie” în presă

Anastase şi Frunda şi-au propus să facă “curăţenie” în presă

de Monica Iordache Apostol    |    03 Mai 2011   •   15:51

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, s-a plâns astazi că a fost şantajată de un jurnalist local, din Ploieşti, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009. Anastase a avut ieri o întâlnire cu reprezentanţii mai multor asociaţii de jurnalişti, cu scopul de a discuta despre necesitatea unei legi a presei, în faţa acestora plângându-se de tratamentul incorect la care a fost  supusă  de către  diferite televiziuni. Preşedinta Camerei a spus că  în 2009 Dragoş Pătraru, un jurnalist din Ploieşti, a cerut, în timpul unei emisiuni tv, 50.000 de euro de la PDL ca să tacă în campania electorală. Apoi, Anastase s-a plâns că nu a avut nici o posibilitate de a da în judecată site-ul Cotidianul.ro pentru afirmaţiile privind pretinsele sale datorii la stat şI implicarea familiei sale în afaceri cu petrol pentru că publicaţiile on-line nu au un regim juridic bine stabilit.

Preşedinta Camerei Deputaţilor a povestit aceste lucruri în faţa reprezentanţilor Active Watch – Agenţia de monitorizare a Presei, Centrului pentru Jurnalism Independent, Asociaţiei Jurnaliştilor din România, Federaţiei MediaSind etc, invitaţI la o discuţie despre legea presei. La întâlnire a participat şI senatorul UDMR Gyorgy Frunda, care a povestit şI el că a fost sunat de directorul unui ziar tabloid şI s-a spus că există nişte fotografii în care apare împreună cu o domnişoară, la restaurant. "Domnişoara era fiică-mea, dar nu mi-am dat seama că trebuia saă-I las să publice fotografia apoi să spun asta. Oricum ştiu şI eu ce înseamnă să te sune cineva şI să spună că are nişte poze cu tine”, a lăsat Frunda să se înţeleagă că putea fi şantajat. Frunda a mai spus că el l-a descurajat pe senatorul liberal Ioan Ghişe să-şI mai susţină proiectul de lege a presei, dar  că este convins că ar trebui să există o lege "preventivă” care să-I apere şI pe jurnaliştii de bună credinţă şI pe cei care să consideră lezaţI. Anastase a spus şI ea că ar vrea o lege împotriva "aşa-zişilor jurnalişti care, pe bani, execută comenzi”. Asociaţiile de jurnalişti au propus o lege a presei care conţine doar cinci articole şI care prevede că "în Romania, presa este liberă” şi "Orice formă de cenzură este interzisă”. "Constituie cenzură orice formă de interzicere sau împiedicare, inclusiv pe cale judecătorească, de publicare a unui material jurnalistic, în întregime sau în parte, într-o singura apariţie sau în serial”, mai prevede proiectul propus de ONG-uri.

Anastase şi Frunda şi-au propus să continue întâlnirile cu ONG-urile pentru a elabora un proiect de lege "de dereglementare mai mult, decât de reglementare în domeniul presei”, după cum s-a exprimat Anastase, întâlnirile urmând să se desfăşoare "sub patronajul preşedintei Camerei Deputaţilor”. "Vrem să găsim modalităţile prin care noi să sprijinim apariţia unei prese de calitate, garantând şi libertatea jurnaliştilor”, şi-a propus Anastase să facă curăţenie în acest domeniu.

×