x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Andrei Butaru, inlocuit cu Radu Roatiş Cheţan la conducerea ANSVSA

Andrei Butaru, inlocuit cu Radu Roatiş Cheţan la conducerea ANSVSA

26 Apr 2016   •   21:21
Andrei Butaru, inlocuit cu Radu Roatiş Cheţan la conducerea ANSVSA
Sursa foto: Foto: Intact Images

Radu Roatiş Cheţan a fost numit preşedinte cu rang de secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în locul lui Andrei Butaru, conform unei Decizii a premierului, publicată marţi în Monitorul Oficial.

De asemenea, tot prin decizie a prim-ministrului, Andrei Butaru a fost numit vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al ANSVSA, în locul Lenuţei Ichim, care a fost eliberată din funcţie.

Aceste Decizii au fost emise în baza unor adrese ale Ministerului Agriculturii din data de 21 aprilie.

Andrei Butaru fusese numit preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor în februarie 2016.

Radu Roatiş Cheţan a mai ocupat postul de preşedinte al ANSVSA în perioada 2007-2009 şi 2010-2012.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: ansvsa andrei butaru radu roatis chetan