x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică AUR: Nicolae Ciucă prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară

AUR: Nicolae Ciucă prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară

de Redacția Jurnalul    |    28 Mai 2024   •   20:00
AUR: Nicolae Ciucă prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară

AUR îl acuză pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, de faptul că prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară. Este vorba despre panourile care conțin sloganul „Un ostaș în fruntea țării”.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor susține că Nicolae Ciucă a încălcat legea. Biroul Electoral Central din Municipiul Timișoara a admis plângerea formulată de AUR în care a fost sesizat faptul că „Nicolae Ciucă prejudiciază campania electorală prin panourile uriașe amplasate în țară în care își face reclamă”.

AUR mai susține că având „scopul fals de a-și promova cartea pe care nici măcar nu a scris-o el, așa cum a recunoscut public, Nicolae Ciucă a împânzit țara de panouri uriașe cu fața lui, pe un fundal negru, alături de sloganul „Un ostaș în fruntea țării” și linkul către site-ul personal”.

În fapt, BEC admite că amplasarea acestor panouri încalcă absolut toate dispozițiile legale ce reglementează desfășurarea campaniei electorale, este concluzia AUR.

Potrivit BEC, afișele cu Nicolae Ciucă „influențează în mod inechitabil procesul de generare a capitalului electoral, chiar dacă nu sunt legate direct de un candidat, un partid sau de un proces electoral specific, iar utilizarea acestui afiș contribuie clar la creșterea notorietății și a capitalului electoral al Particului Național Liberal, unicul beneficiar al amplasării afișului în cauză”.

În concluzie, Nicolae Ciucă este președintele PNL, persoană publică asociată cu acest partid care participă la alegerile din 9 iunie, fapt care influențează campania electorală.

Astfel, BEC Timișoara a dispus înlăturarea afișului cu liderul PNL și sesizarea Inspectoratului Județean Timiș. De asemenea, BEC a sesizat și Autoritatea Electorală Permanentă în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de lege pentru săvârșirea contravenției, a precizat Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: aur ciuca campania electorala panouri