x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică AUR cere Guvernului să retragă planul de reformă fiscală înaintat Comisiei Europene

AUR cere Guvernului să retragă planul de reformă fiscală înaintat Comisiei Europene

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2024   •   14:45
AUR cere Guvernului să retragă planul de reformă fiscală înaintat Comisiei Europene
Sursa foto: Declarațiile de avere ale prezidențiabililor

Alianța pentru Unirea Românilor cere Guvernului Ciolacu să retragă de urgență planul de reformă fiscală înaintat Comisiei Europene. „Ne pierdem suveranitatea, ne pierdem independența”, spune liderul AUR, George Simion.

„Ne pierdem suveranitatea, ne pierdem independența, nu mai putem decide noi pentru noi, ci va veni Banca Mondială cu două propuneri pe care le va pune celor care vor conduce România și vor fi în Palatul Victoria și Guvernul viitor va trebui să aleagă. Având în vedere că mai este doar o lună până la momentul alegerilor, până când mergem în fața românilor și îi lăsăm pe ei să decidă, cerem Comisiei Europene, cerem și actualei coaliții care, iată, pe probleme importante funcționează extrem de bine și sunt foarte, foarte obedienți, să retragă această propunere înaintată Comisiei Europene. Suntem aici pentru a spune clar, tare, răspicat, că viitoarea guvernare AUR refuză să implementeze acest plan bugetar propus de un guvern ilegitim din punct de vedere al susținerii românilor. Eu, ca președinte, refuz să girez măsuri care duc la pierderea suveranității naționale și care condamnă românii la sărăcie. Înghețarea salariilor și pensiilor este o temă cât se poate de reală, pe care premierul Ciolacu refuză să o abordeze, pe care președintele PNL și președintele Senatului Nicolae Ciucă nu o recunoaște pur și simplu, pentru că vor fi afectate micro-întreprinderile și nimeni nu-și asumă, ba chiar se laudă cum se tatuează ei pe mai departe. Nu-i crede nimeni și de aceea tragem un semnal de alarmă tuturor partenerilor noștri europeni și internaționali să nu creadă ceea ce vine dinspre Palatul Victoria din partea acestei coaliții toxice”, a spus George Simion, în cadrul unei conferințe de presă.

Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, consideră că în loc să vină cu taxe și impozite pentru români, Guvernul ar trebui să prezinte un plan pentru reducerea cheltuielilor statului, pentru a stabiliza bugetul.

„Cât timp cheltuielile statului sunt foarte ridicate, cât timp găleata este spartă, oricât ne-am chinui noi să aducem bani din zona antreprenorială, nu vom reuși să acoperim această gaură. (...) Mediul antreprenorial nu poate susține taxe mai mari, așa cum spune Guvernul că nu va crește taxele, dar va face nu știu ce reformă fiscală. Nu există nicio posibilitate de a reduce deficitul bugetar decât fie crescând taxele, fie scăzând cheltuielile. ”, a subliniat Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR.

Profesorul Petrișor Peiu atrage atenția că planul fiscal propus de Guvern va crește datoria publică și va îngheța pensiile și salariile, chiar de anul viitor.

„Deocamdată suntem pe la 52% din PIB. De ce este grav acest lucru? Pentru că legea spune că atunci când datoria publică, legea responsabilității fiscal-bugetare, atunci când datoria publică atinge 50% din PIB, trebuie înghețate cheltuielile cu salariile bugetarilor. Teoretic, la anul ar trebui să vedem înghețată această sumă. În al doilea rând, atunci când se ajunge la 55% din PIB cu datoria publică, ar trebui înghețate cheltuielile cu pensiile. Deci prognozarea și programarea unui nivel al datoriei publice de peste 55% duce automat și la înghețarea cheltuielilor cu pensiile. Al treilea lucru grav care este în acest plan este următorul: Guvernul își propune să crească cu 1,8% veniturile, dintre care, cea mai mare parte, două treime, va veni din creșterea impozitelor pe venit, pe proprietate și pe profit, adică a veniturilor fiscale. Și, o treime este prognozată a veni din îmbunătățirea colectării, o poveste pe care o auzim de foarte mult timp”, a spus Petrișor Peiu, candidat AUR pentru Senat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: aur plan reforma fiscala retragere ue