x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Averi - Oamenii lui Basescu, la bani marunti

Averi - Oamenii lui Basescu, la bani marunti

21 Mar 2005   •   00:00

Unii nu au decat o garsoniera, altii, case de vacanta si cate trei Mercedesuri.

  • de OANA STANCU
  • POLITIC
  • Consilierii lui Basescu, luati la bani marunti

    Unii nu au decat o garsoniera, altii case de vacanta si cate trei Mercedesuri. Consilierii presedintelui Traian Basescu sunt oameni cu stare sau fosti ministri cu Dacie din ’83. Dintre toti, taman sefa cancelariei prezidentiale, Elena Udrea, avocat de meserie, incalca legea neprezentandu-si declaratia de avere, desi termenul de 30 de zile s-a incheiat.
    IN CONTRADICTIE CU LEGEA. Consilierul prezidential Elena Udrea nu si-a facut nici acum publica averea
    Elena Udrea, fosta membra a Comisiei juridice si de disciplina din Primaria Capitalei, incalca legea. La 6 martie a expirat termenul de 30 de zile pe care Legea 161 i-l acorda pentru a-si prezenta declaratia de avere. Ea lipseste insa si acum de pe site-ul administratiei prezidentiale, desi declaratiile de avere ale unor consilieri numiti dupa Udrea figureaza deja in pagina de web a Administratiei Prezidentiale. Udrea este sotia unui cunoscut om de afaceri, Dorin Cocos, cel care detine monopolul parcarilor din Bucuresti. Ea declara intr-un interviu acordat dupa transferul la Cotroceni ca "nu este o persoana cu o situatie materiala modesta, nici vorba!", pentru ca a muncit sapte ani in mediul privat, si sustinea ca nu a depus insa declaratia de avere (la vremea respectiva fiind inca in termenul prevazut de lege), pentru ca nu ajunge niciodata inainte de ora 22:00 acasa pentru "a apuca sa discute cu sotul despre asta".

    Udrea este singura angajata a sefului statului care incalca Legea 161, ultimul venit la Cotroceni, Gabriel Piscociu, consilierul pe probleme cetatenesti, fiind numit abia saptamana trecuta.

    AVERI TEPENE. Cealalta consiliera de stat la Cabinetul presedintelui, Stana Anghelescu, numita prin acelasi decret cu Elena Udrea, si-a publicat declaratia. Stana este sotia unui om de afaceri din PD, patronul unor firme de tigarete.

    Potrivit declaratiei de avere, Stana Anghelescu si sotul au terenuri agricole de peste 50.000 de mp, terenuri forestiere de 3.600 mp, detinute in cota de 50%, si inca patru terenuri intravilane, de 3.000 mp, 556 mp, 6.270 mp, 2.400 mp, dobandite intre 1994 si 2004, un apartament, o casa de locuit cu valoare de impozitare 5,1 miliarde de lei, jumatate dintr-o casa din 2005 si o casa de vacanta din 1994.

    Familia Anghelescu mai numara un BMW X5 din 2002, un Mercedes, an de fabricatie 2003, cumparat in 2003, si inca unul fabricat si cumparat in 2004, precum si conturi bancare de 6.000 de euro si creante de 360.000 de euro.

    Dintre consilierii prezidentiali, cea mai buna situatie materiala o are Theodor Stolojan. Fostul premier are peste 10.000 de mp de terenuri intravilane a caror valoare se ridica la circa 3 miliarde de lei, un apartament de 2 miliarde de lei, jumatate dintr-o casa mostenita in 1997, insa anul trecut a donat o casa de vacanta de trei miliarde de lei unuia dintre copiii sai.

    Stolojan are depozite bancare de 17.000 de dolari si 41.000 de euro, creante de 23 de miliarde si actiuni de 2,2 miliade de lei la Banca Transilvania, SIF Oltenia, ARDAF, ALPROM si Strategic Consulting.

    MAI MODESTI. Andrei Plesu, consilierul pe politica externa, nu are conturi, nu are actiuni, se lauda cu un aparament de 170 mp din 1965 si unul mostenit in 1997. Consilierul juridic Renatte Weber are 12.000 de euro in cont si 550 de milioane de lei. Claudiu si Adriana Saftoiu, consilierul politic, respectiv purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, au un teren agricol de 1.200 mp, un apartament de 98 mp, un CitroIn Picasso si un cont de 9.000 de euro. Generalul Constantin Degeratu, consilierul de stat pe probleme de securitate, numara ceva mai multi bani: un depozit de 275 milioane de lei in Romania, unul pentru fond de pensii de 35.000 euro si titluri de participare de tot atat in Germania (intre 2001 si 2004 predand in Germania studii de securitate), creante de 18.000 euro, dar si obligatii de 16.000 euro, un apartament de 2 miliarde de lei si un Volkswagen Passat. Pana la 9 mai, oamenii presedintelui vor trebui sa-si publice din nou declaratiile, in noua formula reglementata de Guvern.

    BUJOR TEODORIU SI RABLA DE DACIE
    La polul opus, unii dintre oamenii adusi la Palat de Traian Basescu au situatia unui amarastean obisnuit. Consilierul de stat de la Departamentul politic, Valeria Buric, fost ziarist la Mediafax, nu are de declarat decat un apartament cumparat in 1995. Consilierul de stat de la Comunicare, Catalin Dumitru, fost ziarist la Curentul, are o garsoniera a sotiei, in care locuieste bunica acesteia, si precizeaza ca el sta cu sotia si fiul intr-un apartament cu doua camere, proprietatea tatalui sau. Fostul ministru al Cercetarii si Tehnologiei in guvernul Ciorbea, Bujor Bogdan Teodoriu, acum consilier de stat la Departamentul de strategii economice, se lauda cu ceva mai mult: un apartament de doua camere dobandit in 1998, o Dacie 1310 care a implinit cu succes 22 de ani si, desi legea nu prevede declararea depozitelor bancare mai mici de 5.000 de euro, Teodoriu se simte obligat sa anunte ca are si el 4.000 de dolari si 180 de milioane de lei "la purtator".

    "FOSTII"
    Dintre consilierii lui Ion Iliescu, la Cotroceni mai sunt acum doar patru: Dan Vuerich, consilierul de stat la compartimentul Protocol-Organizare, Viorel Barloiu, consilierul de stat la secretariatul CSAT, Gheorghe Angelescu de la Cancelaria ordinelor si Stefan Deaconu de la Juridic. Cel mai "avut" pare a fi generalul Barloiu, cu 5,6 hectare de teren agricol, un hectar de padure, 500 mp in intravilan, doua apartamente, o casa de vacanta si un Volkswagen din 2002. Vuerich are un apartament, jumatate din altul, o casa la tara, un Cielo din 1995 si depozite bancare de 4.800 de dolari si 150 milioane de lei. Angelescu are un apartament si un Renault Clio luat prin imprumut bancar, iar Deaconu are de declarat doar un apartament de 60 mp. In mandatul trecut, cei mai bogati consilieri prezidentiali au fost Ioan Talpes, Cico Dumitrescu si Dumitru Iliescu. Talpes a declarat, in iunie 2003, trei case: un apartament, o casa de 420 mp si una de vacanta. Se adaugau cateva hectare de teren agricol, 1.000 de mp in Delta, basca o barca cu motor. Valoarea caselor lui Cico Dumitrescu era de circa patru miliarde, doua jeep-uri Nissan. In schimb, Dumitru Iliescu, cu doar doua case, declara si doua remorci.
    ×