Averea dobândită ilicit de către demnitari, magistraţi şi alte persoane cu funcţii de conducere va fi confiscată, au decis ieri deputaţii adoptând în acest sens o propunere legislativă iniţiată de PSD, PRM şi PNL
Averea dobândită ilicit de către demnitari,
magistraţi şi alte persoane cu funcţii de conducere va fi confiscată, au decis
ieri deputaţii adoptând în acest sens o propunere legislativă iniţiată de PSD,
PRM şi PNL. Potrivit unui amendament introdus de pesedistul Eugen Nicolicea,
dacă între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei demnitarului şi
veniturile realizate în aceeaşi perioadă se constată diferenţe nejustificabile,
Curtea de Apel va stabili, prin hotărâre, bunurile sau cota aparte din acestea
care nu au fost dobândite din surse legale. Hotărârea Curţii va fi trimisă apoi
Parchetului pentru a analiza dacă este cazul să se pună în mişcare acţiunea
penală, iar în cazul în care persoana este găsită vinovată, prin hotărâre
definitivă, averea ilicită se va confisca. De asemenea, în cazul în care se
constată că demnitarii nu şi-au plătit dările către stat vor fi executaţi
silit. Propunerea legislativă mai prevede eliminarea enumerării
categoriilor de bunuri care trebuie declarate. Camera Deputaţilor a fost for
decizional la acest proiect.