x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu a convocat tot Guvernul la Cotroceni. Ponta:Şedinţele de Guvern au loc la Palatul Victoria, nu la Cotroceni

Băsescu a convocat tot Guvernul la Cotroceni. Ponta:Şedinţele de Guvern au loc la Palatul Victoria, nu la Cotroceni

06 Noi 2012   •   19:10
Băsescu a convocat tot Guvernul la Cotroceni. Ponta:Şedinţele de Guvern au loc la Palatul Victoria, nu la Cotroceni
Sursa foto: Intact Images
UPDATE 21.14 - Premierul Victor Ponta a afirmat într-o intervenţie televizată că va fi prezent la întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, dar că nu va fi însoţit şi de ceilalţi membri ai Guvernului.

Victor Ponta:
Pornesc de la ideea de bună credinţă, deşi nu o fac neapărat doar atunci când e vorba de domnul Băsescu. 
Şedinţele de Guvern nu se ţin la Palatul Cotroceni, ca pe vremea Guvernului Boc, ci la Palatul Victoria.  La această întâlnire aş fi mers însoţit de vice-preşedintele Guvernului, domnul Florin Georgescu, dar acesta, la aceeaşi oră are programată o întâlnire cu FMI, şi consider că este mult mai importantă această întâlnire.

Mă bucură faptul că Preşedintele devine interesat dintr-o dată de subiectele menţionate în tema propusă pentru aceste consultări. Sunt probleme care sunte dezbătute în Guvern de foarte multă vreme în comisii specializate, cu oameni instruiţi.

Nu cred că invitaţia domnului Preşedinte reprezintă anunţarea unei viitoare implicări a domniei sale în campania electorală, dar daca doreşte acest lucru, va fi binevenit. Este imposibil ca această întâlnire să fie o încercare pentru decredibilzarea mea, ar fi imposibil, de patru ori mai mulţi români au mai multă încredere în mine decât în domnul Băsescu."

UPDATE 19:22 -
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa a declarat la România TV că membrii Guvernului nu au fost înştiinţaţi despre invitaţia preşedintelui, drept pentru care la întâlnirea de la Cotroceni nu va merge decât premierul Victor Ponta, conform programării iniţiale.

Pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale a fost postat un comunicat de presă, potrivit căruia preşedintele Traian Băsescu a invitat Guvernul României la consultări miercuri, la Palatul Cotroceni, în conformitate cu prevederile Articolului 86 din Constituţia României.

Temele de consultări, comunicate Guvernului, sunt:

- acordul stand-by cu FMI şi Comisia Europeană - stadiul implementării măsurilor structurale, în perspectiva începerii noii misiuni comune a instituţiilor financiare;
- stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare;
- reluarea plăţilor în cadrul Programelor Operaţionale aflate în proces de suspendare: măsurile avute în vedere de Guvern pentru remedierea deficienţelor constatate de Comisia Europeană în sistemele de management şi control ale Programului Operaţional Regional - Regio, Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică;
- bugetul naţional pe anul 2013 - prioritizarea cheltuielilor bugetare astfel încât să se asigure sustenabilitate şi creştere economică;
- poziţia Guvernului în cadrul negocierilor privind viitorul Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene (2014 - 2020) şi corelarea acestuia cu strategia fiscal-bugetară deja aprobată.

×