x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu coabitează periculos: "Nu îmi place că se continuă a se fura prin lege în Guvern"

Băsescu coabitează periculos: "Nu îmi place că se continuă a se fura prin lege în Guvern"

04 Iul 2013   •   21:10
Băsescu coabitează periculos: "Nu îmi place că se continuă a se fura prin lege în Guvern"
Sursa foto: Intact Images

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu îi place în activitatea Guvernului că se "continuă a se fura prin lege", ca pe vremea Guvernului Năstase, dând ca exemplu memorandumul cu Rompetrol şi transferul terenului institutului de cercetare agricolă din Insula Mare a Brăilei către CJ Brăila.

"Sunt lucruri pe care nu sunt dispus să le tolerez pentru că nu fac parte din acordul de coabitare. Eu nu spun că a făcut furtul premierul Victor Ponta, dar a fost păcălit de destui", a spus Băsescu.

El a spus că pentru ca Adrian Năstase să fie primit la Casa Albă a fost semnat, prin lege, contractul "păgubos" cu Bechtel.

Băsescu a subliniat că Năstase a fost "atât de laş" încât nu a vrut să semneze singur contractul, şi atunci actul a fost trecut prin Parlament, devenind lege.

El a menţionat că acest "furt" prin lege continuă, el dând ca exemplu memorandumul cu Rompetrol şi transferul terenului institutului de cercetare agricolă din Insula Mare a Brăilei către CJ Brăila.

×
Subiecte în articol: basescu ponta furt adrian nastase bechtel