x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: "Comunitatea de afaceri nu este Făt-Frumos pe un cal alb"

Băsescu: "Comunitatea de afaceri nu este Făt-Frumos pe un cal alb"

05 Oct 2009   •   00:00
Băsescu: "Comunitatea de afaceri nu este Făt-Frumos pe un cal alb"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la Forumul Economic Român, că lumea politică şi comunitatea de afaceri au responsabilităţi majore în declanşarea şi administrarea crizei economice, subliniind că nu se poate descrie comunitatea de afaceri ca un "Făt-Frumos pe cal alb".



"Aş vrea să nu fiu răutăcios, e prea dimineaţă să fiu răutăcios, dar nici comunitatea de afaceri nu poate fi descrisă ca fiind Făt-Frumos pe un cal alb, deci cred că şi lumea politică şi comunitatea de afaceri au responsabilităţi majore pentru ce s-a întâmplat în perioada crizei economice şi factorii declanşatori ai acestor crize uriaşe nu pot rămâne în afara comunităţii de afaceri, ei acolo sunt", şi-a început Traian Băsescu discursul.

"Probabil de cele mai multe ori nu oamenii politici au gestionat bănci în Statele Unite sau în marile puteri europene. De aceea cred că şi aici trebuie să domine echilibrul. Şi mari oameni de afaceri trec, nu numai oameni politici, odată cu crizele", a continuat preşedintele.

Băsescu a ţinut să sublinieze că Guvernul nu şi-a propus niciodată să scoată ţara din criză. Preşedintele a vorbit şi despre legile asumate de Executiv, menite să creeze cadrul pentru ca România să reia imediat avantajele creşterii economice. Mai precis, legea salarizării unitare, cea care vizează reducerea aparatului de stat, cele două coduri, dar şi actele care vor fi promovate în continuare de Guvern - o lege unitară a pensiilor şi alte acte ce ţin de modernizarea statului.

Băsescu a asigurat că România îşi va relua creşterea economică, "probabil" de  anul viitor, din trimestrul doi, arătând că în semestrul trei al acestui an speciaiştii români estimează o scădere a PIB-uui cu 1%, mai mică decât cea prognozată de FMI.  "Se pare că în ultimele zile leul nu se simte foarte bine, dar sperăm să ne menţinem în marja stabilită", a conchis şeful statului. (V.A.)

×
Subiecte în articol: basescu politic criza