x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu îi acuză pe opozanţi ai proiectului Roşia Montană de minciună şi discurs bolşevic (VIDEO)

Băsescu îi acuză pe opozanţi ai proiectului Roşia Montană de minciună şi discurs bolşevic (VIDEO)

31 Aug 2011   •   18:17
Băsescu îi acuză pe opozanţi ai proiectului Roşia Montană de minciună şi discurs bolşevic (VIDEO)

Potrivit unei inregistrari video postate pe Youtube, Traian Basescu a avut, in cadrul vizitei efectuate la Rosia Montana, un schimb de replici dur cu un grup de reprezentanti ai opozantilor proiectului minier, acuzandu-i pe acestia de discursuri bolsevice si de minciuna.

Inregistrarea incepe cu dialogul purtat de presedintele Traian Basescu cu Eugen David, presedinte al Asociatiei "Alburnus Maior", ONG care se opune proiectului minier.

"Nu incerca, ca nu voi pleca, chiar daca veti sprijini in continuare proiectul... ma veti scoate cu armata de aici. Deci daca vreti sa faceti ca Ceausescu, sa ma scoateti cu armata, chiar daca veti scrie «Proprietatea lui Eugen David, expropriata conform legii», cu armata ma veti scoate de aici, sa stiti!", i-a spus Eugen David lui Traian Basescu.

"Am o rugaminte, nu fiti lipsit de decenta! Da?", i-a raspuns Basescu, la care Eugen David a replicat: "Chiar am fost decent".

"Nu, chiar nu ati fost deloc, si sunteti pe punctul sa... Deci mai mare bolsevism decat sa vezi unul care spune... Ai vazut vreun jandarm, vreun militar care a venit sa te scoata din ordinul meu? Asta e bolsevism. De la scoala lui Stalin. Hai sa trecem mai departe", a spus Basescu.

"Stiu ca nu va place discursul meu", i-a raspuns Eugen David, iar seful statului a replicat: "Pai nu, ca este discurs bolsevic".

"Nu, eu vreau sa scap de bolsevism in viitor", a spus Eugen David.

Si presedintele Fundatiei Culturale Rosia Montana, Zeno Cornea, i-a atras atentia presedintelui in legatura cu impactul proiectului asupra mediului: "Aceasta exploatare daca o faceti la Rosia Montana, toata zona Muntilor Apuseni o faceti praf. Praful si pulberea se alege".
El a spus ca, pentru a scoate un gram si jumatate de aur dintr-o tona de minereu, compania va folosi 800 de grame de cianuri. "Calculati cati oameni putem omori cu 800 de grame de cianuri", i-a spus Cornea sefului statului, precizand ca afirmatiile companiei despre modul in care vor fi neutralizate cianurile sunt "gargara": "(...) Deci aici se vor folosi intre 172.000 si 240.000 de tone de cianura de sodiu".

Cornea i-a spus presedintelui ca trebuie intrebat inclusiv guvernatorul BNR despre ce s-a intamplat cu aurul din "visteria tarii", care a scazut de la 296,5 tone in 1989, la 103 tone in prezent.

"Hai sa discutam despre Rosia Montana, ca pot sa va spun ca s-au vandut. S-au vandut ca sa se plateasca salarii si pensii", a raspuns presedintele.

Cornea a mentionat ca statul va avea 0,6 din proiect, afirmatie care l-a determinat pe seful statului sa il catalogheze pe interlocutor drept mincinos.
"La mine, cu cifrele pe care le-ati vehiculat si probabil le distributi pe aici v-ati discreditat. Nu sunteti de buna credinta. Mintiti", a spus Basescu, anterior atragandu-i atentia lui Cornea ca are date eronate.

"Cum sa fie 0,6%, daca prin lege doar redeventa este 4%? (....) Cum credeti ca un sef de stat poate fi mintit senin asa si facand-o pe atotcunoscatorul?", a spus Basescu, aratand ca statul roman nu va accepta o redeventa de 4 % si cerandu-i lui Cornea sa utilizeze date concrete, nu "valori deformate".

Un alt interlocutor i-a atras atentia sefului statului asupra faptului ca prin exploatare vor fi afectate bisericile din localitate si un cimitir. Interlocutorul a spus ca are 10 hectare de teren in Rosia Montana si ca nu va pleca de pe proprietatea sa decat impuscat.

Traian Basescu a vizitat, luni, Rosia Montana, unde si-a declarat sustinerea pentru proiect.

Presedintele Asociatiei Alburnus Maior, principalul ONG care se opune proiectului minier de la Rosia Montana, Eugen David, a declarat pentru agentia Mediafax, ca i-a spus sefului statului ca nu va pleca din Rosia Montana si ca asteapta sa fie scos "cu Armata" din localitate.
"Nu vom pleca din Rosia Montana. Asteptam sa fim expropriati si i-am spus si lui Basescu azi ca il astept sa ma scoata cu Armata", a spus Eugen David.

Mediafax

×