Presedintele Traian Basescu va avea in cadrul vizitei pe care o va face astazi si maine in Franta convorbiri cu presedintele Jacques Chirac, seful statului roman urmand sa reia apelul adresat autoritatilor franceze pentru parcurgerea in timp util a ratificarii Tratatului de aderare a Romaniei la UE. Seful statului va avea convorbiri cu presedintele francez, Jacques Chirac, si se va intalni cu presedintele Senatului, Christian Poncelet, cu presedintele Adunarii Nationale, Jean-Louis Debre, precum si cu membrii Comisiei de politica externa a Adunarii Nationale, condusa de deputatul Edouard Balladur. Basescu se va intalni si cu raportorul pentru Romania al Parlamentului European, Pierre Moscovici, cu care va discuta despre aderarea la UE si va avea o intrevedere cu secretarul general al Organizatiei Internationale a Francofoniei, Abdou Diouf, dat fiind ca in septembrie Romania va gazdui cea de-a 11-a reuniune la nivel inalt a statelor si guvernelor membre ale acestei Organizatii.
EXERCITII LA PARIS. Pe de alta parte, conf. dr. Mihai Berteanu a anuntat ieri ca presedintele nu va avea nevoie de aparatura medicala de recuperare si nici de fizio-kinetoterapeut in cele doua zile ale vizitei la Paris, deoarece Traian Basescu nu are deloc dureri. El a precizat ca, la Paris, in pauza dintre intalnirile oficiale, seful statului va face singur exercitii terapeutice, iar miercuri va reveni din Franta direct la Spitalul Elias. Dar pentru scurt timp, pentru ca e posibil ca vineri sa fie externat. Ieri, seful statului a primit la spitalul Elias o delegatie a Parlamentului European, Basescu apreciind ca este importanta transmiterea unei imagini exacte a pregatirii Romaniei pentru aderare, avand in vedere impactul pe care rezolutia PE privind Romania il va avea in opinia publica europeana.