x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu s-a suparat pe poliţişti

Traian Băsescu s-a suparat pe poliţişti

30 Iul 2018   •   20:09
Traian Băsescu s-a suparat pe poliţişti
Sursa foto: DAMIAN HORATIU SULTANOIU

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat, luni, acţiunile poliţiştilor în cazul şoferului care avea numere de înmatriculare anti-PSD înregistrate în Suedia, Băsescu reproşându-le forţelor de ordine că nu au făcut dosare penale, ca în cazul acestuia, când în anumite judeţe a fost arborat steagul secuiesc în locul drapelului naţional. 

 

"Slugărnicia unor şefi din poliţie face din România un stat ridicol, de parcă nu ne-ar fi fost de ajuns Viorica Vasilica. De Ziua Imnului, zilele trecute, tricolorul a fost arborat în secuime alături de un drapel negru. Tot în secuime, adesea, primarii arborează steagul secuiesc pe primării şi consilii judeţene în locul drapelului naţional. Nu se întâmplă nimic, nici poliţiştii şi nici procurorii nu fac dosare penale, nu fac conferinţe de presă", a scris Băsescu pe Facebook. 

El crede că totuşi tânărul nu a fost nici el foarte inspirat în decizia de a conduce cu astfel de numere de înmatriculare. 

"În schimb, toată poliţia, în frunte cu comisari, chestori şi omniprezenţi lideri sindicali, sare cu picioarele pe un tânăr (ce-i drept nici el foarte inspirat) care a dobândit legal în Suedia un număr de înmatriculare, care îi deranjează pe liderii PSD. Măi poliţiştilor, luaţi-i numerele buclucaşe, daţi-i o amendă şi lăsaţi-l în plata Domnului. Ce ziceţi, n-ar fi ceva mai inteligent dacă aţi proceda aşa? Sau poate pe voi abordările inteligente vă enervează? Mi-aş dori să vă văd acţionând ferm, deschizând dosare penale şi făcând conferinţe de presă când tricolorul este pângărit", a adăugat Băsescu. 

Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în cazul bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România", faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal. AGERPRES

×