x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică BEC - Petre Roman si-a depus candidatura

BEC - Petre Roman si-a depus candidatura

28 Oct 2004   •   00:00

Presedintele Partidului Forta Democrata, senatorul Petre Roman, s-a inscris ieri, oficial, in cursa pentru Presedintie. El a depus la sediul BEC listele cu cele 217.000 de semnaturi ale sustinatorilor sai si a venit insotit de un mic grup de simpatizanti, de seful de campanie electorala, Doru Viorel Ursu, si de cativa membrii de partid.

Click pentru a mari imaginea
ALEGERI. Petre Roman s-a declarat optimist la depunerea candidaturii
"Eu sunt pregatit pentru acest pas insa romanii sunt cei care vor hotari. Am cinstea de a nu fi fost niciodata, sub nici o forma, amestecat in afaceri murdare, acelea care au imbolnavit politica. Indiferent de rezultat am constiinta impacata ca-mi fac datoria. Romanii vor hotari, e clar lucrul acesta. Oricine crede ca-i va manipula se inseala, romanii vor vota cum vor ei si eu sunt optimist", a declarat Roman la depunerea candidaturii.

TUNARU. Si presedintele partidului Tineretului Democrat, Raj Tunaru, a depus la BEC 203.000 de semnaturi de sustinere pentru a participa la competitia pentru functia suprema in stat. Tunaru a afirmat, cu acest prilej, ca majoritatea semnaturilor le-a adunat din Bucuresti, Iasi si Hunedoara. El a precizat ca daca va fi ales presedinte, principalul sau obiectiv va fi respectarea articolului din Constitutie potrivit caruia statul este obligat sa asigure prin mijloace economice si sociale, un nivel de trai decent tuturor cetatenilor. Tunaru a subliniat ca este constient de pozitia pe care o ocupa fata de contracandidati si a spus ca, daca nu va ajunge in turul doi, nu isi va da voturile candidatului care a ocupat o functie publica pana acum. (Carmen Vintila)

×
Subiecte în articol: politic