x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bichineţ, filmat când încerca să mituiască jurnalişti 

Bichineţ, filmat când încerca să mituiască jurnalişti 

de Sînziana Duţă    |    14 Iul 2017   •   09:36
Bichineţ, filmat când încerca să mituiască jurnalişti 

Deputatul PMP Corneliu Bichineț, una dintre „vede­tele” actualei legislaturi, a încercat să le ofere mită unor jurnalişti care l-au intervievat zilele trecute în Parla­ment. Omul lui Traian Băsescu le-a întins ziariştilor o bancnotă de 100 lei, ca să „servească o bere”, şi i-a invitat la masă la un hotel de cinci stele din București. 

Scena de-a dreptul uluitoare, cu un ales al poporului încercând să mituiască jurnaliştii într-o sală din clădirea Parlamentului, a avut loc la finalul unui interviu pe care deputatul Corneliu Bichineț l-a acordat pentru site-ul recorder.ro și a fost surprinsă de o cameră video. „Vă propun ceva: când vreți, săptămâna viitoare, vă invit pe amândoi la Radisson, dacă aveți și câte o prietenă, cu atât mai bine, și vreau să vă…să mergem împreună la o masă, să stăm de vorbă fără camere. În mine o să aveți un prieten”, le-a spus Bichineț celor doi jurnaliști. Deputatul PMP a oferit şi sfaturi editoriale. Le-a transmis jurna­liștilor că interviul al cărui prota­gonist a fost va avea un impact major dacă vor ști cum să îl prelucreze, „că dacă vrei să mai prezinți: uite încă un prost… nu cred că ai să ai succes”. Punctul culminant al discuției l-a repre­zentat momentul când omul lui Băsescu a băgat mâna în buzunar şi le-a întins jurnaliştilor o hârtie de 100 de lei „ca să bea și ei o bere”. Bichineţ nu a realizat dimensiunea gafei nici măcar după refuzul celor doi reporteri, care i-au spus, ironic, că nu prea sunt băutori. „Bine, i-am luat… am zis să serviți o bere, atât”, a fost replica senină a deputatului, înainte să plece fluierând. 

În astfel de cazuri, regula­mentul Camerei Deputaților prevede că membrii Comisiei juridice pot dezbate și vota even­tuale sancțiuni, cu condiţia ca cineva să facă o sesizare. „Comisia juridică, de disciplină și imunități soluționează sesizarea în termen de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea ei. Raportul comisiei se aprobă cu votul majo­rității membrilor prezenți, în ședință secretă, și se înaintează, de îndată, Biroului permanent al Camerei Deputaților, care, în termen de 3 zile lucrătoare, îl prezintă plenului Camerei Depu­taților”, se arată în Regulament. 

„Nu v-a stricat nimeni rozeta” 

Corneliu Bichineț nu este la prima abatere de la normele bunului-simț. În urmă cu două luni, într-o ședință cu scântei în care deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a făcut semne obscene de la tribuna Parlamentului şi a spus că judeţul Vaslui oferă doar „violuri şi discursuri bune în Parlament”, Bichineț i-a replicat: „Ați trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin județul Vaslui și nu v-a stricat nimeni rozeta”.

Politician, filosof, pugilist și acordeonist 

Corneliu Bichinețface politică de 20 de ani. El a debutat în partidul lui Corneliu Vadim Tudor, pe care l-a părăsit în 2012. În perioada petrecută în PRM, Bichineța ocupat mai multe demnități publice: senator în Parla­mentul României (între 2000 și 2004), președinte al Consiliului Județean Vaslui (2004 – 2008) și vicepreșe-dinte al Consiliului Județean Vaslui (2008 – 2012). Între timp, Bichineța mai trecut și pe la PNL, iar între anii 2012 și 2015 a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui, ales pe listele USL. În august 2016 s-a despărțit de liberali și s-a înscris în partidul lui Traian Băsescu. După alegerile din decembrie 2016, a devenit deputat PMP de Vaslui, fiind vicepreşedinte al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic. Bichinețeste absolvent de filosofie și timp de zece ani a predat această materie la Liceul Industrial Negrești, jud. Vaslui. Pe lângă politică și filosofie, deputatul PMP mai este și scriitor. A publicat mai multe volume de proză, a fost pugilist la categoria pană, dar și cântărețla acordeon. 
 

×
Subiecte în articol: corneliu bichinet