x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bilant - "Parlamentul deschis" s-a lasat cu pagube

Bilant - "Parlamentul deschis" s-a lasat cu pagube

de Dana Piciu    |    06 Ian 2007   •   00:00

45.000 de vizitatori, un pupitru spart si mai multe banci mazgalite cu pixul. Acesta este bilantul celor cinci zile in care s-a desfasurat actiunea "Parlament deschis", organizata de secretariatul general al Camerei Deputatilor, in cadrul careia romanii au putut vizita gratuit Palatul Parlamentului.

"Cred ca pagubele au fost absolut minore in raport cu ceea ce am realizat. Pupitrul spart si bancile mazgalite sunt lucruri care se pot repara. Efortul educational este cel care trebuie sa primeze, faptul ca am realizat aceasta legatura intre cetatean si institutia Parlamentului", a spus ieri secretarul general al Camerei, Georgeta Ionescu. Media vizitatorilor a depasit cifra de 1.000 de persoane pe ora, ceea ce a facut imposibila ghidarea acestora prin intermediul ghizilor, de aceea, in punctele esentiale ale circuitului de vizitare, au fost amplasate persoane care au furnizat informatii. Pentru ca a fost considerata un succes, actiunea va continua, urmand a se stabili o zi in fiecare luna in care vizitatorii vor avea regim de gratuitate.

×
Subiecte în articol: politic