Premierul Emil Boc a declarat, in timpul vizitei la santierul de reabilitare a liniei de tramvai din municipiul Cluj-Napoca, ca, in comparatie cu investitiile din timpul Guvernului PNL, in mandatul sau s-au realizat 54 de kilometri de autostrada si zeci de kilometri de drumuri in regim de autostrada, scrie Mediafax.
"Am fost criticat de deputatul PNL Horea Uioreanu ca tai panglici. Poate sa ma critice, pentru ca pe vremea liberalilor, cand au avut cea mai mare crestere economica a tarii, au ruginit foarfecele pentru ca nu au avut ce sa taie si au ramas ridicoli in istorie cu cinci kilometri de autostrada inaugurati. Normal ca pe vremea lor foarfecele au ramas in sertare si erau ruginite. Acum avem 54 de kilometri de autostrada si zeci de kilometri de drumuri in regim de autostrada. Sunt lucruri care s-au facut si asta e. Pot sa ne critice, dar rezultatul este ca si in acesti ani de criza, in acesti ani grei, am reusit sa aducem unele investitii care sa se finalizeze in Romania", a spus Emil Boc.
Premierul a amintit ca au fost date in folosinta doua statii noi de metrou in Capitala, ca vor continua lucrarile la calea ferata care leaga Bucuresti de Marea Neagra si se va da in folosinta in acest an portiunea de centura ocolitoare a municipiului Constanta.
Deputatul PNL Horea Uioreanu a propus ca premierul Emil Boc sa primeasca premiul "Foarfeca de diamant" pentru ritmul si numarul festivitatilor de inaugurare a diverselor obiective la care participa si taie panglica.
Potrivit unui comunicat de presa transmis, vineri, de Horea Uioreanu, numarul inaugurarilor la care a participat Emil Boc si cel al panglicilor taiate de acesta "l-ar face invidios pana si pe Nicolae Ceausescu".
"Pentru ritmul si numarul festivitatilor la care a participat si pentru aportul la dezvoltarea economiei, respectiv a sectoarelor de producere a foarfecelor si a panglicilor, dar si pentru usurinta cu care taie orice, inclusiv veniturile bugetarilor, premierul merita o recompensa. Propun ca lui Emil Boc sa-i fie acordat premiul «Foarfeca de diamant» in grad de specialist. Si poate nu ar fi rau ca ministerul de resort sa ia in calcul recunoasterea taiatului de panglici ca disciplina sportiva. Numarul inaugurarilor la care a participat si cel al panglicilor taiate de acesta l-ar face invidios pana si pe Nicolae Ceausescu", se arata in documentul citat.
Deputatul liberal sustinea ca agenda publica a lui Emil Boc "se face in functie de locul unde se poate taia o panglica".
"Domnia sa nu precupeteste timp si bani publici si se deplaseaza in toate colturile tarii pentru a inaugura ceva si a verifica ascutisul foarfecelor din zona. Ca e vorba despre doi kilometri de drum comunal sau de trei kilometri de centura, premierul isi face aparitia inconjurat de oamenii sai de incredere, taie panglica, dupa care incepe sa vorbeasca de miliardele alocate investitiilor si de raii de liberali care nu au taiat atatea panglici cate a taiat domnia sa", se mai arata in comunicat.
Potrivit lui Uioreanu, ce nu spune "campionul absolut la taierea panglicilor" este faptul ca mai toate festivitatile pe care "supusii pe linie politica" le organizeaza pentru el "sunt posibile datorita guvernului liberal".
"Sub conducerea domniei sale nu s-a pornit niciun proiect major de infrastructura. Dimpotriva, in era Emil Boc lucrarile de infrastructura si-au triplat preturile sau au ramas in parasire. Termenele de dare in functiune cresc direct proportional cu costurile, dar premierul continua sa se laude cu marile sale realizari", preciza Uioreanu.