x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc la Ministerul Muncii pregăteşte campania electorală.

Boc la Ministerul Muncii pregăteşte campania electorală.

de Diana Scarlat    |    20 Mai 2011   •   15:32

Premierul Emil Boc, PR-ul noii legislatii a muncii, a mai comunicat si astazi noile noile realizari ale Guvernului pe care-l conduce, explicand cum ia de la bogati si da la saraci, precum un autentic haiduc, adica reduce cu forta numarul asistatilor social si-i introduce tot cu forta in campul muncii, punandu-i la plata. Pe acelasi criteriu explica premierul Boc si cum s-a redus rata somajului sub guvernarea lui, cum a crescut numarul contractelor noi de munca, urmand sa atinga in curand un record absolut pentru ultimii 22 de ani si cum vor creste si pensiile tot inainte de urmatoarele alegeri. Si toate acestea pornesc de la aplicarea noului Cod al muncii, care a starnit campania justitiarilor din Guvern impotriva muncii la negru.

Boc s-a laudat astazi cu atingerea exceptionalului numar de 228.890 contracte noi de munca de pe 2 mai pana astazi, iar 70% dintre ele sunt pe perioada nedeterminata, insa nu se stie cate dintre aceste contracte sunt pe salariul minim pe economie, aceasta informatie urmand a se putea obtine, asemenea altor informatii la fel de importante in legatura cu aceste contracte, numai dupa ce se va implementa un nou soft care sa permita accesarea tuturor datelor din sistem. "Pot sa spun ca in acest moment in Romania exosta 6.275.307 contracte de munca active, ca am depasit numarul contractelor de munca active existente la 31 decembrie 2008 si ca sunt sigur ca in mai putin de 10 zile Romania va reusi sa atinga cel mai mare numar de contracte de munca de dupa 1989' a declarat premierul Emil Boc, ministru interimar al Muncii. Potrivit acestuia, cele mai multe contracte noi de munca au fost incheiate in constructii - 44.695, comertul cu ridicata si amanuntul, repararea autovehiculelor - 43.101, industria prelucratoare - 42.000, turism, hoteluri si restaurante - circa 16.000, tranzactii imobiliare - 14.000, agricultura, silvicultura si pescuit - circa 10.000 etc.

Guvernul incearca prin aceste cifre sa demonstreze cat de eficient este noul Cod al Muncii, cat de aproape este iesirea din criza, desi acest lucru se intampla doar pe hartie, cat de multa dreptate se face in actuala guvernare si cat de mult scade rata somajului in plina criza economica. Emil Boc a mai anuntat si subventii pentru incalzire in functie de venit, dar si ca ar avea bani pentru a incuraja angajarea somerilor cu varste de peste 45 de ani sau care mai au trei ani pana la pensionare, platind pentru fiecare in parte angajatorului cate 500 de lei pe luna pe o perioada de 12 luni, cu conditia ca somerul angajat sa fie pastrat inca 12 luni. Acelasi gen de ajutor banesc se acorda si angajatorilor care introduc in campul muncii absolventi, suma crescand pana la 700 de lei pentru cei cu studii universitare. Tot in aceasta perioada de croiza economica a crescut si pensia medie, mai explica premierul Boc, iar pensiile vor creste de la 1 ianuarie conform legii.

×