Premierul critică intenţia social-democraţilor de a ataca la Curtea Constituţională legea care prevede eliminarea pensiilor de lux şi recalcularea pensiilor speciale. Emil Boc acuză PSD de "populism", iar pe Victor Ponta de "duplicitate" şi-l numeşte pe liderul PSD "sclav al apariţiilor media".
„Constat că Victor Ponta îşi reconfirmă statutul de , prin intenţia PSD de a contesta la Curtea Constituţională legea care prevede eliminarea pensiilor de lux şi recalcularea pensiilor speciale, asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului.
Prin atacarea legii la Curtea Constituţională a României, Victor Ponta doreşte să blocheze intrarea în vigoare a acestui proiect de lege şi, prin urmare, să fie menţinute pensiile de lux, inclusiv cele ale parlamentarilor", scrie Emil Boc în comunicat.
"Acţiunea PSD demonstrează populismul şi duplicitatea lui Victor Ponta care, în faţa camerelor de luat vederi deplânge soarta pensionarilor obişnuiţi, dar în schimb, ţine sub aripa ocrotitoare pensiile de lux, prin amânarea publicării şi intrării în vigoare a legii care vizează recalcularea pensiilor speciale. În desele emisiuni televizate, care l-au transformat, după cum însuşi spune „într-un sclav al apariţiilor media”, Victor Ponta atinge apogeul retoricii populiste, incriminând reducerea pensiilor oamenilor obişnuiţi, în timp ce nu suflă o vorbă despre faptul că pledează cauza pensiilor de lux.
Aventurile la Curtea Constituţională nu vor face decât să amâne aplicarea unei legi drepte. Îi reamintesc domnului Ponta că numai din recalcularea a 8.236 de pensii de lux se pot plăti, într-o lună, 60.000 de pensii medii în România!!", se mai arată în comunicatul de presă al Guvernului.
Premeirul a ţinut să clarifice că "Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu are niciun fel de prevederi referitoare la diminuarea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%, ci vizează eliminarea pensiilor de lux şi recalcularea pensiilor speciale, precum şi reanalizarea pensiilor de invaliditate, în termen de un an".
Citește pe Antena3.ro