x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bode: La Argeș ne batem cu PSD, pentru că obiceiurile proaste nu dispar peste noapte

Bode: La Argeș ne batem cu PSD, pentru că obiceiurile proaste nu dispar peste noapte

de Redacția Jurnalul    |    24 Mai 2024   •   18:48
Bode: La Argeș ne batem cu PSD, pentru că obiceiurile proaste nu dispar peste noapte

La Argeș, ne batem cu PSD, pentru că obiceiurile proaste nu dispar peste noapte, spune secretarul general al PNL, Lucian Bode. El afirmă că în acest județ „marile proiecte au bătut pasul pe loc pentru că liderii locali au servit mai degrabă interese de gașcă în detrimentul intereselor comunității”.

„Ne este foarte clar că aici, la Argeș, noi ne batem cu PSD, pentru că obiceiurile proaste nu dispar peste noapte. Dispreț față de cetățeni, față de cheltuirea banului public, zero proiecte, multă delăsare și aroganță care sunt acoperite din când în când de afaceri dubioase și negocieri pe sub masă. Atât s-a putut la ei. Actuala admnistrație a lăsat județul fără perspective, fără șansa să se dezvolte”, afirmă Lucian Bode.

El afirmă că în acest județ „marile proiecte au bătut pasul pe loc pentru că liderii locali au servit mai degrabă interese de gașcă în detrimentul intereselor comunității”.

„În timp ce administrațiile liberale performează și atrag fonduri europene pentru dezvoltare, fiind campioane, cele social-democrate din Argeș le ratează și pun în pericol proiecte din PNRR cum e cazul investiției în laboratorul de radiologie de la Spitalul de Urgență din Pitești”, încheie Bode.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bode PSD PNL obiceiuri