x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bogdan Olteanu - O nouă alianţă PNL PD-L este posibilă

Bogdan Olteanu - O nouă alianţă PNL PD-L este posibilă

de Carmen Vintila    |    24 Mai 2008   •   00:00

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu  vede posibilă o nouă alianţă cu PD-L.



Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu  vede posibilă o nouă alianţă cu PD-L. Întrebat dacă consideră absurdă o "recoalizare" între PNL şi PD-L, Olteanu a răspuns că "nu există nimic absurd", dar a subliniat că doar cu partidele care susţin ideile promovate de PNL se poate forma coaliţia. "Coaliţia viitoare se va forma în funcţie de cei care vor accepta programul de guvernare al PNL: cotă unică, finalizarea retrocedării proprietăţilor, chiar şi a celor cîştigate la CEDO, finalizarea reformei în justiţie, continuarea dezvoltării economice a României, expansiunea economică a României înspre zona Balcanilor. Acestea sînt viziunile noastre politice pe care nu avem cum să le negociem, de aici încolo putem face un program de guvernare împreună cu cei care susţin aceste lucruri", a spus Olteanu, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, partidele de opoziţie PD-L şi PSD trebuie să anunţe PNL în această vară ce vor să facă şi care este programul lor de guvernare, pentru ca liberalii să vadă cu cine sînt compatibili şi cu cine nu.

×
Subiecte în articol: politic