x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bogdan Olteanu - "Taubman are probleme, si nu eu"

Bogdan Olteanu - "Taubman are probleme, si nu eu"

23 Noi 2007   •   00:00

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a sutinut ieri, la Galaţi, că in disputa dintre el şi ambasadorul SUA in Romănia, Nicholas Taubman, acesta din urmă este cel care are probleme.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a sutinut ieri, la Galaţi, că in disputa dintre el şi ambasadorul SUA in Romănia, Nicholas Taubman, acesta din urmă este cel care are probleme. Intrebat dacă nu a avut probleme la partid după disputa pe care a avut-o săptămăna trecută cu Taubman, Olteanu a raspuns negativ. "In disputa dintre mine şi Taubman, Taubman are probleme, şi nu eu. Deocamdată, Taubman e in Romănia şi el trebuie să respecte regulile din Romănia. Intre timp,  inţeleg că s-a dus să se intălnească cu un preşedinte de partid in timpul campaniei electorale, s-a dus să promoveze o campanie americană care e restantă in obligaţiile sale contractuale din Romănia, deci continuă să işi facă o acţiune politică dacă vreţi sau o acţiune de imagine proprie. E răspunderea domniei sale", a spus Olteanu, citat de Mediafax.

"FASAIALA COTROCENISTA".Acesta a mai sustinut  că ambasadorul SUA nu a fost invitat să participe la acţiuni ale liberalilor, catalogănd totul drept o manevră din partea preşedinţiei Romăniei. "Eu nu cred că a fost invitat la PNL, eu cred că zvonul că ar fi fost invitat la PNL este o făsăială cotrocenistă. Dănşii au ridicat intrebarea, dănşii au dat răspunsul. Nu a existat niciun fel de anunţ din partea PNL că ar fi invitat domnul Taubman sau vreun alt ambasador şi, in general, noi nu invităm ambasadori la acţiunile de partid pentru că ambasadorii n-au ce căuta la acţiuni de partid. In momentul in care eu ii reproşez că domnul Taubman se intălneşte fără prea mare justificare cu Emil Boc in timpul campaniei electorale, vă daţi seama că mi s-ar părea cu atăt mai ridicol ca tocmai noi să-l invităm la PNL", a aratat Olteanu.

×
Subiecte în articol: politic taubman